România traversează o perioadă grea din punct d evedere macroeconomic. Fitch Ratings a confirmat la "BBB minus" ratingul României pe termen lung în valută, dar a înrăutăţit perspectiva atribuită de la stabilă la negativă. Economiştii trag semnale de alarmă, iar premierul Marcel Ciolacu admite situaţia grea
România traversează o perioadă grea, iar 2025 se anunţă unul dificil din punct de vedere economic. Economistul Radu Georgescu a explicat într-un mod clar și direct situația economică a României.
„De 2 ani de zile explic copiilor mei, familiei, clienților și celor care mă urmăresc pe rețelele sociale că vom intra într-o perioada de sevraj economic. Și că trebuie sa ne pregătim din punct de vedere financiar și mental. Am explicat că economia României a funcționat în ultimii 7 ani pe bază de împrumuturi.
În ultimii 7 ani ne-am împrumutat peste 250 de miliarde euro. Împrumuturile sunt ca niște steroizi pentru economie. Când iei steroizi poți să ridici greutăți mari. Când nu mai iei steroizi, toate greutățile îți pică în cap”, scrie Radu Georgescu pe pagina sa de Facebook.
„Când luăm salariul, mergem şi îl cheltuim în prima seară într-un club de fiţe. Până la sfârşitul lunii, mâncăm iaurt şi covrigi”
Comportamentul economic al țării este similar unui „model balcanic” – consum imediat și împrumuturi pentru supraviețuire, în detrimentul dezvoltării pe termen lung.
„Am explicat că economia României are un model balcanic. Când luăm salariul, mergem şi îl cheltuim în prima seară într-un club de fiţe. Până la sfârşitul lunii, mâncăm iaurt şi covrigi.
Ne împrumutăm pentru a plăti chiria sau rata la bancă. Cei 250 de miliarde de euro s-au dus 90% în salarii şi pensii, adică în consum. Nici măcar nu am consumat produse făcute în România”, a adăugat consultantul economic Radu Georgescu.
Deficit comercial record pentru România
Radu Georgescu atrage atenția că țara noastră are un deficit comercial record, cel mai mare din UE.
„Dacă aceşti bani erau investiţi în infrastructură: şcoli, spitale, fabrici, autostrăzi, România ar fi devenit model de studiu în cărţile de economie. Am ratat o şansă uriaşă de dezvoltare economică. Probabil ultima, deoarece nu mai putem să luăm steroizi (împrumuturi).
Ultima criză financiară am văzut-o din primul rând, fiind director financiar într-o bancă. Am văzut cum consumul a crescut pe baza împrumuturilor. Şi cum s-a prăbuşit în lipsa împrumuturilor.
Sevrajul de la ultima criză financiară a început în ziua când Traian Băsescu a apărut la TV şi a spus că România este în recesiune şi că de-a doua zi toate salariile vor scădea cu 25%, iar TVA-ul va crește la 24%.
Până în acea zi, sediile băncii erau pline de oameni care luau credite. A doua zi nu mai era nimeni. Nu mai lua nimeni împrumuturi. Nici următoarea săptămână. Nici în următoarele luni. Nici în următorii ani”, spune Radu Georgescu.
România va intra în „sevraj”
Economia s-a prăbușit când s-a stopat creditarea, iar consumul a scăzut brusc. PIB-ul României a avut nevoie de 10 ani pentru a reveni la nivelul din 2008.
„România va intra oficial în sevraj când se va anunța reducerea numărului de bugetari. Sau că salariile și pensiile vor fi înghețate. Din acel moment consumul o va lua puternic la vale. Probabil acest mesaj va fi după alegerile prezidențiale”, completează economistul.
Cu toate acestea, perioadele de criză economică oferă lecții valoroase despre priorități și lucrurile cu adevărat importante în viață.
„Acum partea frumoasă a unei perioade cu sevraj economic. Înțelegi ce este cu adevărat important. Și ce este cu adevărat frumos.
În 2008 am plătit 120.000 de euro să mergem în team building la schi în Elveția. În 2009 nu mai aveam bani să ne plătim chiria și utilitățile de la birou.
Pentru că aveam zero buget pentru team building, am mers cu colegii cu corturile în munții Apuseni.
Marcel Ciolacu: România trece prin turbulenţe cauzate de instabilitatea politică şi anularea alegerilor prezidenţiale
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri, că România ”trece prin turbulenţe cauzate de instabilitatea politică şi anularea alegerilor prezidenţiale” şi a adăugat că aceste incertitudini pot fi oprite prin crearea unei majorităţi pro-europene şi a unui nou Guvern care să deruleze reformele şi investiţiile din PNRR, angajate la nivel european.
”În final, am un mesaj cu privire la viitorul ţării. România trece prin turbulenţe cauzate de instabilitatea politică şi anularea alegerilor prezidenţiale. Numai împreună vom opri aceste incertitudini prin crearea unei majorităţi pro-europene şi a unui nou Guvern care să deruleze reformele şi investiţiile din PNRR şi Planul bugetar structural, angajate la nivel european”, a declarat Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.
El a adăugat că România are capacitatea de a mobiliza toate resursele pentru a reveni pe un drum stabil. ”Acest lucru trebuie să se întmple până la sfârşitul acesti an. Am trecut împreună prin criza economică, sanitară, energetică şi prin cea declanşată de războiul de la graniţe. Sunt ferm convins vom trece solidari şi peste această perioadă. România are mecanisme de stabilizare automată şi avem capacitatea de a mobiliza toate resursele la dispoziţie pentru a reveni pe un drum stabil”, a afirmat premierul Ciolacu.
Agenţia de rating Fitch a revizuit, marţi, de la stabil la negativ perspectiva IDR a României (datorii pe termen lung) şi a confirmat IDR la ‘BBB-‘, printre motivele invocate fiind cele care ţin de factori de risc politic, inclusiv „credibilitatea politică erodată” şi incertitudinea politică, dar şi derapajele fiscale şi cheltuielile nesustenabile.