Alexandru Paunescu, presedintele Fondului Proprietatea a declarat joi ca este posibil ca pana in martie anul viitor, actiunile Fondului Proprietatea sa intre la tranzactionare la BVB.
In cadrul adunarii generale se va discuta si acordarea dividentelor, a caror valoare totala propusa de conducerea fondului, este de 36 milioane lei, si reprezinta 50% din profitul realizat in 2006. La acesta suma, valoarea bruta a dividendului este de 0,002533334 lei pe actiune.
„Valoarea bruta a dividendului este doar o propunere, urmand ca actionarii sa ia decizia finala. Este posibil ca actionarii sa decida sa acorde sub forma de dividend o cota mai mare din profitul realizat anul trecut, de peste 70 milioane lei”, a declarat pentru NewsIn, Alexandru Paunescu, presedintele Fondului Proprietatea.
In cadrul adunarii generale se va discuta si numirea unui auditor financiar pentru urmatorii trei ani, mentioneaza convocatorul publicat de Fondul Proprietatea.
La adunarea generala pot participa toate persoanele care detin actiuni emise de Fondul Proprietatea la data de 20 septembrie. Tot atunci se va discuta si bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul in curs si repartizarea profitului aferent anului trecut.
Pana in prezent, 3.457 de persoane au devenit actionari ai Fondului, valoarea actiunilor reprezentand peste 3,45% din capitalul social al Fondului Proprietatea. Capitalul social al fondului este de 14,24 miliarde lei (4,37 miliarde euro).