Indicele BET, ce reflecta evolutia celor mai lichide 10 actiuni listate, a inregistrat o depreciere de 1,1%, in vreme ce indicele compozit BET-C, care arata evolutia pe ansamblu a actiunilor listate la BVB, a scazut cu 0,89%.
Actiunile celor 5 societati de investitii financiare (SIF), urmarite de indicele BET-FI, au inregistrat o scadere de 1,56% in medie, iar ROTX, indicele jucat la Bursa din Viena, a pierdut 0,76%.
Titlurile BRD au ocupat primul loc in clasamentul lichiditatii pentru a treia sedinta consescutiv, cu un rulaj de 4,3 milioane lei, la un pret de inchidere de 19,4 lei/actiune, in scadere cu 2,02 % fata de luni.
Actiunile SIF Moldova (SIF2), cu un rulaj de 4 milioane lei, s-au plasat pe locul 2, iar cotatia lor a pierdut 2,42%, la 2,02 lei.
Podiumul lichiditatii de marti a fost completat de titlurile SIF Oltenia (SIF5), cu tranzactii de 3,6 milioane lei, pretul de inchidere fiind de 2,75 lei/actiune, cu 0,72% mai mic fata de luni.
Pe locul 4 in topul lichiditatii de marti s-au situat actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1), cu schimburi de 2,7 milioane lei, pe fondul reducerii cotatiei cu 3,26%, la 2,08 lei.
Actiunile Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) au ocupat locul 5, cu un rulaj de 2,68 milioane lei, cotatia acestora coborand cu 1,42%, la 0,0555 lei/actiune.
Cele mai mari aprecieri ale cotatiilor au fost inregistrate marti de actiunile Titan (MPN) – 9,14%, la 0,394 lei, actiunile Turbomecanica – 3,52%, pana la 0,353 lei si de titlurile Mecanica Ceahlau (MECF) – 2,56%, la 0,4 lei.
Actiunile Azomures (AZO) au inregistrat cea de-a patra mare crestere a sedintei, de 0,75%, pana la 0,675 lei si au fost urmate de actiunile Policolor (PCL), care s-au apreciat cu 0,23%, la 4,28 lei.
Cele mai severe deprecieri le-au suferit titlurile Zimtub (ZIM) – 14%, pana la 3,01 lei, actiunile Electropartaj (ELJ) – 12,86%, la 0,183 lei si titlurile Santierul Naval Orsova (SNO) – 10%, la 9,9 lei.
Pe locul 4 in topul deprecierilor dupa pret s-au situat actiunile Bermas Suceava (BRM), cu pierderi de 9,45%, la 1,15 lei, in vreme ce titlurile Casa de Bucovina (BCM), plasate pe locul 5, au scazut cu 9,43%, la 0,144 lei.