Decizia bancii reflecta, de asemenea, perspectiva mai buna privind profitabilitatea pe segmentul rafinare.
„Petrom a raportat pentru al doilea trimestru din acest an rezultate pozitive surprinzatoare. Conducerea a reusit, in special pe segmentul rafinare, sa reduca pierderile, desi cu costul unei utilizari mai reduse a capacitatii si a unei productii mai mici”, se arata intr-un comunicat al Raiffeisen Centrobank.
Raiffeisen apreciaza, totodata, ca majorarea productiei din Kazahstan va ajuta compania sa profite de cresterea preturilor petrolului, in conditiile in care ritmul de productie pe segmentul upstream scade treptat in Romania. In acest context, operatiunile de explorare si productie vor ramane principalele generatoare de profit.
Institutia de credit considera, de asemenea, ca o eventuala liberalizare a preturilor gazelor naturale pe piata romaneasca ar putea impulsiona profitabilitatea Petrom.
„Operatiunile cu gaze naturale vor avea de suferit atata timp cat preturile gazelor de pe piata romaneasca raman fixate, iar Petrom nu va putea exporta gaze romanesti pe pietele internationale. Utilizarea conductei Arad-Szeged este una dintre optiunile pentru accesarea pietelor liberalizate”, se spune in comunicat.
Analistii Raiffeisen mentioneaza ca fonduri aditionale ar putea fi utilizate pentru cumpararea de active legate de gaze naturale din zona Marii Caspice, care ar putea fi implicate in proiectul Nabucco.
„Cu o majorare a capitalului de 600 de milioane de euro, compania ar putea face imprumuturi aditionale de 800 de milioane de euro. Cu toate acestea, cu 1,4 miliarde de euro poate fi cumparata o participatie de numai 8,5% din proiectul Shah Deniz 2, sursa pentru Nabucco”, noteaza comunicatul.
Raiffeisen estimeaza ca Petrom va realiza in acest an un profit net dupa deducerea minoritatilor de 3,4 miliarde de lei. Profitul va urca la 3,77 miliarde de lei in 2011 si la 4,38 de miliarde de lei in 2012. Pentru anul trecut, compania a raportat un rezultat pozitiv de 860 milioane de lei.
OMV, cea mai mare companie petroliera din Europa Centrala, detine o participatie de 51% la Petrom.