Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide 10 titluri listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), a coborat in debutul sedintei de joi cu 1,41%, in timp ce indicele compozit, BET-C, a pierdut 1,21%.
Indicele BET-FI, al celor 5 societati de investitii financiare (SIF), s-a depreciat cel mai mult, cu 2,06%, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a pierdut 1,12%.
Actiunile Petrom (SNP) au generat cel mai mare rulaj din piata din prima jumatate de ora a sedintei de joi, de 971.000 lei, iar cotatia lor s-a depreciat cu 0,99%, la 0,5 lei.
Pretul titlurilor SIF Oltenia (SIF5) a scazut cu 0,69%, la 2,86 lei, pe al doilea rulaj din piata, de 605.000 lei, in vreme ce cotatia titlurilor SIF Moldova (SIF2) s-a redus cu 1,38%, la 2,14 lei, in urma celui de-al treilea rulaj din piata.
Actiunile SIF Muntenia (SIF4), plasate pe locul 4, au pierdut 0,6%, la 1,65 lei si au fost urmate de actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1), care au atras a cincea lichiditate din piata, pe o depreciere de 1,3%, la 2,28 lei.
Titlurile BRD au generat al saselea rulaj din debutul sedintei iar cotatia lor a pierdut 1,43%, la 20,7 lei, in vreme ce schimburile cu actiuni Banca Transilvania (TLV) au atras a saptea lichiditate, iar pretul lor a scazut cu 1,61%, la 0,427 lei.
Actiunile SIF Transilvania (SIF3), plasate pe locul 8, s-au depreciat cu 1,74%, la 1,69 lei in prima jumatate de ora a sedintei de joi.
Titlurile Azomures (AZO) s-au depreciat cu 3,01%, la 0,645 lei, pe fondul celui de-al noualea rulaj din piata, in vreme ce titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) s-au plasat pe locul 10, cotatia lor stagnand la nivelul de miercuri, de 0,06 lei.