Este a doua cea mai mare crestere inregistrata astazi la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), dupa cea a titlurilor companiei Electrocontact (4,55%).
Totusi, lichiditatea (valoarea tranzactiilor cu Socep) a fost foarte redusa, inclusiv din cauza scaderii activitatii pe intreaga piata.
Socep si-a obtinut profitul pe acest semestru din afaceri mai putin valoroase cu 19,24 mil. lei (4,5 mil. euro), sau cu 12% mai mici decat in aceeasi perioada din 2009. Compania a reusit sa isi reduca cheltuielile de exploatare cu aproape 15%, pana la 20,5 mil. lei (4,8 mil. euro).
„Socep este o companie care merita sa fie urmarita. Este din pacate prea putin vizibila cu toate ca a trecut pe piata principala a Bursei. Atunci cand lichiditatea pe intreaga piata va creste, Socep ar putea fi redescoperita de investitori”, a declarat Marcel Murgoci, directorul de operatiuni al casei de brokeraj Estinvest, pentru DailyBusiness.ro.
„Lichiditatea extrem de redusa a actiunii s-ar putea explica si prin eventualele concentrari ale actiunilor in posesia catorva actionari, altii decat cei raportati public. Aceste concentrari nu sunt vizibile pe site-ul bursei pentru ca sunt detineri de mai putin 10% din total”, a adaugat brokerul de la Estinvest.
Principalii actionari ai Socep sunt Grupul DD Constanta, cu 31,58% din titluri, si omul de afaceri Stere Samara, cu 10,51%. Prin urmare, restul de actiuni disponibile spre tranzactionare la bursa (free float) s-ar ridica, teoretic, la peste 50%, dar o buna parte din actiuni sunt blocate in posesia micilor actionari, cu detineri de sub 10% din total.