- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Actiunile Transilvania Constructii inchid la maximul zilei in prima sedinta la BVB

11 Jul, 18:33 • Redactia DailyBusiness
Actiunile Transilvania Construcitii (COTR) au inchis sedinta de vineri pe primul loc in topul aprecierilor dupa pret din prima zi de tranzactionare la a 2-a cota a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), pe o piata in scadere.
Actiunile Transilvania Constructii inchid la maximul zilei in prima sedinta la BVB

Valoarea tranzactiilor cu actiuni incheiate vineri la BVB a crescut cu 27%, la 19,73 mil. lei (5,51 mil. euro), in vreme ce toti indicii bursieri au inchis pe minus.

Indicele BET, ce reflecta evolutia celor mai lichide 10 actiuni listate, a inregistrat o depreciere de 1,81%, in vreme ce indicele compozit BET-C, care arata evolutia pe ansamblu a actiunilor listate la BVB, a scazut cu 2,67%.

Actiunile celor 5 societati de investitii financiare (SIF), urmarite de indicele BET-FI, au inregistrat cele mai ample scaderi, de 2,67% in medie, iar ROTX, indicele jucat la Bursa din Viena, a pierdut 2,16%.

Indicele BET-XT, care urmareste evolutia celor mai lichide 25 de actiuni, a inchis pe o scadere de 2,25%, in timp ce BET-NG, indicele societatilor energetice, a pierdut 1,66%.

Titlurile SIF Transilvania (SIF3) au ocupat primul loc in clasamentul lichiditatii pentru a cincea sedinta consecutiv, cu un rulaj de 4,59 milioane lei, iar cotatia lor a scazut cu 0,93%, la 1,06 lei/actiune.

Actiunile Azomures (AZO), cu un rulaj de 2,43 milioane lei, s-au plasat pe locul 2 a doua sedinta consecutiv, iar cotatia lor a crescut cu 3,42%, la 0,755 lei.

Podiumul lichiditatii de vineri a fost completat de actiunile SIF Muntenia (SIF4), cu tranzactii de 1,7 milioane lei si o cotatie in scadere cu 3,91%, la 1,23 lei/actiune.

Titlurile SIF Transilvania (SIF5) au ocupat locul 4 in clasamentul lichiditatii, cu un rulaj de 1,45 milioane lei, la un pret de inchidere de 2,45 lei/actiune, cu 2,78 % mai mic fata de joi.

Pe locul 5 in topul lichiditatii de vineri s-au situat actiunile SIF Moldova (SIF2), cu schimburi de 1,42 milioane lei, pe fondul deprecierii cotatiei cu 2,69%, la 1,81 lei.

Cele mai mari aprecieri ale cotatiilor au fost inregistrate vineri de actiunile Transilvania Constructii (COTR), de 14,73%, la 208 lei, actiunile Uamt (UAM), cu aprecieri tot de 8,7%, pana la 0,75 lei si titlurile Electroputere (EPT), care au castigat 8,48%, la 0,499 lei.

Actiunile Alro Slatina (ALR) au inregistrat cea de-a patra mare crestere a sedintei, de 6,14%, pana la 6,05 lei, iar actiunile Azomures (AZO), plasate pe locul 5, au castigat 3,42%, la 0,755 lei.

Cele mai severe deprecieri le-au suferit titlurile Carbochim (CBC) – de 14,77%, la 12,7 lei, Petrolexportimport (PEI), cu scaderi de 14,13%, la 54,1 lei si titlurile Altur Slatina (ALT), plasate pe locul 3, care au pierdut 11,76%, la 0,0608 lei.

Pe locul 4 in topul deprecierilor dupa pret s-au situat actiunile Oltchim (OLT), cu pierderi de 7,641%, la 0,725 lei, in vreme ce titlurile Prodplast (PPL), plasate pe locul 5, au scazut cu 7,61%, la 3,4 lei.

Urmărește Daily Business pe Google News