Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a modificat in acest sens o dispunere de masuri emisa in noiembrie, potrivit Mediafax.
Totodata, CNVM a modificat o alta prevedere prin care interzicea administratorilor unei burse sa fie concomitent si membri in CA al unui depozitar central, al unei case de compensare sau al Fondului de Compensare a Investitorilor. Daca in forma initiala restrictia ii viza pe toti reprezentantii unui CA, noua dispunere a CNVM se refera la „majoritatea membrilor CA al unui operator de piata”.
In plus, institutia a introdus un aliniat in care dispune ca niciun loc in CA al societatilor supravegheate sa nu revina de drept unei anumite persoane.
„Entitatile autorizate de CNVM au obligatia sa elimine din actele constitutive si, dupa caz, din regulamentele de organizare si functionare dispozitiile care prevad atribuirea de drept a unui loc in consiliul de administratie pentru un anumit actionar sau pentru o anumita entitate si orice dispozitii similare acestora. Operatorul de piata/sistem are obligatia sa ia masurile necesare astfel incat actele constitutive proprii sa contina dispozitii privind evitarea conflictului de interese in cazul in care un membru al consiliului sau de administratie este concomitent si membru in consiliul de administratie al altor entitati autorizate de CNVM”, se spune in dispunerea de masuri.
Potrivit statului BVB, presedintelui Asociatiei Brokerilor ii revine un loc de drept in Consiliul de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Presedintele Asociatiei Brokerilor este Dan Paul, care a primit in decembrie al treilea mandat.
Dispunerea de masuri a fost modificata de CNVM, in urma unor discutii cu membrii CA ai BVB, care au contestat initiativa Comisiei inca de cand era in dezbatere publica. Administratorii BVB au mentionat ca pe alte piete de capital din Europa nu exista astfel de reglementari.
In luna februarie, actionarii BVB urmeaza sa aleaga noii membri ai CA, iar actualii administratori au propus si reducerea numarul de membri de la 9 la 7.
Modificarile aduse dispunerii de masuri au intrat in vigoare luni.