Compania va pastra 20% din personal, care se va ocupa de asigurarea pazei si protectiei instalatiilor oprite si de livrarea de apa industriala in municipiul Slobozia, se mai mentioneaza in comunicat.
Conducerea combinatului a fost nevoita sa ia aceasta decizie, in conditiile in care actul normativ privind sprijinirea producatorilor agricoli pentru cumpararea de ingrasaminte chimice intarzie sa apara, mai precizeaza documentul.
Reprezentantii Amonil au explicat ca la inceputul lunii februarie au reluat productia, dupa ce au fost asigurati de catre factorii de decizie din cadrul ministerelor Agriculturii, Economiei si Finantelor ca se va elabora un act normativ de sprijinire a producatorilor agricoli ce va fi publicat sub forma de ordonanta de urgenta.
De asemenea, in lipsa unui spatiu de depozitare, ca urmare a cererii insuficiente de ingrasaminte chimice pe baza de azot din piata, Amonil a fost nevoita sa intrerupa activitatea la doua instalatii, urmand ca in scurt timp sa inceteze complet activitatea.
Afacerile producatorului de ingrasaminte Amonil Slobozia (AMO) au sporit de peste doua ori in 2008, la 216,88 milioane lei (58,93 mil. euro), in ciuda declinului cererii de produse chimice pe plan mondial incepand din a doua parte a anului trecut.
In schimb, dinamica profitului a fost usor negativa in 2008, cu o scadere de 12%, la 6,21 milioane lei (1,69 milioane euro).
Compania are un capital social de 111,26 milioane lei, divizat in 1,11 miliarde actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei.
Principalii actionari ai companiei sunt Zalois Ltd din Insulele Belize, cu 32,19% din capitalul social, Jovline Ltd, cu 18,23% si Salink Limited, care detine 15% din actiuni.
Capitalizarea Amonil este de 11,13 milioane lei (2,63 milioane euro), conform cotatiei de 0,01 lei/actiune, stabilita in sedinta de marti. Titlurile companiei se tranzactioneaza la categoria a doua a BVB, sub simbolul AMO.