Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, un suporter fervent al pietei de capital, s-a intalnit vineri cu reprezentantii Bursei de Valori Bucuresti pentru a stabili un program comun de masuri menite a relansa piata de capital autohtona.
Decizia vine pe fondul scaderilor masive ale cotatiilor titlurilor listate la BVB in ultima saptamana, aprecierile puternice de vineri confirmand necesitatea unor masuri menite a tempora caracterul volatil al pietei.
[quote=Varujan Vosganian, ministrul Economiei si Finantelor]Nu vreau sa anticipez, insa masurile noastre vor fi menite sa stimuleze interesul investitorilor astfel incat chiar in aceste conditii potrivnice sa-si focalizeze sumele disponibile catre Bursa de Valori[/quote]
Presedintele Bursei de Valori Bucuresti, Stere Farmache, a explicat ca masurile convenite cu MEF vizeaza atat o relaxare fiscala, cat si o implicare mai puternica a statului in oferta de pe BVB.
„Parghia fiscala inseamna o posibila reducere sau chiar eliminare a taxarii tranzactiilor. In acest an, pe fondul deprecierii pietei, statul practic nu va lua nici un ban de pe urma activitatii de la bursa, asa ca o asemenea masura ar fi binevenita. Pe de alta parte, in calitatea sa de proprietar al unor companii puternice de stat, guvernul ar putea aduce un imbold in piata prin listarea unor pachete de actiuni interesante pentru investitori”, a declarat Farmache.
[quote=Stere Farmache, presedintele Bursei de Valori Bucuresti]O relaxare a fiscalitatii pe acest domeniu ar pune bazele unor venituri ale bugetului statului, deoarece prin cresterea valorii tranzactiilor vor fi atrasi mai multi investitori[/quote]
Autoritatile au evitat sa precizeze masurile concrete ce vor fi luate, acestea urmand a fi prezentate intr-o conferinta de presa speciala.
Listarea unor noi companii de stat, misiune imposibila in 2008
Presedintele BVB, Stere Farmache a declarat ca, in acest an, este putin probabil sa mai asistam la listarea unor companii de stat.
„Pregatirea lansarii unui IPO (oferta publica initiala – n.r.) dureaza cel putin 5-6 luni. Cred ca, cel mai probabil, primele listari vor avea lor in primul trimestru al anului viitor”, a declarat Farmache.
Fostul presedinte al BVB, Septimiu Stoica, in prezent presedinte al Bursei Romane de Marfuri, a declarat ca spera ca anul viitor statul sa aduca pe bursa companii interesante, iar una dintre cele mai asteptate ar fi CEC-ul.
„Cred ca este nevoie de titluri puternice, iar CEC-ul ar fi o varianta. Fara sa ai pe bursa o oferta variata si atractiva, nu vei putea atrage investitorii, mai cu seama ca ceea ce se intampla la nivel international i-a facut pe cei straini sa plece in masa. Este timpul sa mizam pe capitalul autohton, pe masuri sustinute de protejare a pietei si incurajare a capitalului investitional autohton”, a declarat Stoica.