„In mod normal, Bursa de Valori Bucuresti va ajunge la nivelul Bursei din Polonia in 10 ani. In Polonia sunt 1,4 milioane de investitori locali persoane fizice, iar in Romania 10.000, din care numai 3.000 au participat la apatia din a doua jumatate a anului trecut”, a precizat Mihai Chisu.
Pentru o inviorare a pietei de capital, „institutiile implicate trebuie sa vada ce nevoi are investitorul, ce obstacole intampina, pentru a adresa solutii personalizate la problemele acestuia”, a mai spus Chisu.
El considera ca principale probleme in acest sens sunt pragul de 1% de detinere la SIF-uri, lipsa implicarii statului in promovarea pietei de capital, lipsa cunostintei managerilor legate de listarea si finantarea prin Bursa.
Chisu s-a referit si la dificultatile ce apar la companiile unde statul e actionar.
„Avem exemplul Romgaz. Sa va intreb: ce companie straina ar vrea sa investeasca intr-o astfel de firma, care isi doneaza profiturile?”, a spus Chisu.
Recent, Romgaz a varsat o suma de bani catre bugetul de stat, operatiune contestata de Fondul Proprietatea, ca actionar minoritar.
Brokerul a amintit ca anul trecut au fost organizate la nivel mondial 1.376 de IPO-uri (oferte publice initiale), prin care s-au atras 269 miliarde de dolari.
„Romania nici macar nu apare in topul condus de China cu 105 miliarde de dolari, urmata de SUA si UE cu 35 miliarde de dolari fiecare”, a spus Chisu.