Primul impuls pozitiv indus burselor externe a venit luni, dupa ce guvernul american a anuntat ca va aplica un plan de salvare, in valoare de 306 miliarde dolari pentru banca de investitii Citigroup, grav afectata de criza financiara globala.
De asemenea, guvernul francez a anuntat ca va lansa un plan de stimuli pentru sprijinirea economiei, potrivit declaratiilor de marti ale presedintelui Nicolas Sarkozy. Seful statului francez a anuntat ca planul va include masuri pentru refacerea sectorului auto si al constructiilor, ambele fiind grav afectate de adancirea crizei economice.
Comisia Europeana vrea sa obtina acordul statelor membre ale Uniunii Europene (UE) asupra implementarii unei serii de masuri, inclusiv reducerea temporara a taxelor pe vanzari, pentru ca tarile membre UE sa iasa din recesiune.
„Vestile privind planul european de salvare a economiei au fost destul de imbucuratoare. Pentru prima oara Europa a luat o pozitie comuna (nr.: cu cea a Statelor Unite), ceea ce nu credeam ca se va intampla foarte curand. Totusi pietele nu au reactionat foarte puternic la aceste vesti”, a spus pentru NewsIn Rares Sofariu, director de dezvoltare si cercetare la KD Capital Management.
Media zilnica a tranzactiilor cu actiuni incheiate la BVB intre 24 si 28 noiembrie, la 12,05 milioane lei (circa 3,18 milioane euro), in urcare cu 19% fata de media din saptamana 17 – 21 noiembrie, de 10,13 milioane lei (2,66 milioane euro).
In ultima saptamana, la BVB s-au tranzactionat actiuni, obligatiuni, contracte la termen si unitati de fond, care au generat impreuna o lichiditate totala de 82,73 milioane lei (21,75 milioane euro), cu peste iun sfert (25,6%) mai mare decat in saptamana precedenta, cand schimburile insumasera 65,86 milioane lei (17,31 milioane euro).
Capitalizarea pietei reglementate a BVB a crescut cu 11,7% in ultima saptamana, la 49,84 miliarde lei (circa 13,19 miliarde euro), dupa ce pe 21 noiembrie valoarea pietei reglementate era de 44,597 miliarde lei (11,755 miliarde euro).
„Nu cred ca se acumuleaza in aceste momente, ceea ce inseamna ca nu avem o crestere sanatoasa. Am avut senzatia ca, in ciuda cresterilor, a fost un interes destul de mare pentru vanzare. Cred ca inca multi investitori prefera sa stea pe margine si sa astepte”, a declarat pentru NewsIn Florin Catinas, broker la WBS Romania.
El a adaugat ca „observam ca Bursa de la noi este un pic decalata de piata americana, probabil din cauza ca a scazut foarte mult din august 2007 si pana in prezen, actiunile devenind astfel foarte ieftine pentru multi dintre investitori.
Indicii bursieri au crescut semnificativ, in frunte cu cel al sectorului SIF
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri (blue-chips) listate la Bursa de Valori Bucuresti, a crescut in saptamana 24 – 28 noiembrie cu 3,19%, de la 2.888,31 puncte, pana 2.980,39 puncte. De la inceputul anului, BET a pierdut, insa, 66,85% din valoare.
Indicele compozit al pietei, BET-C, care reflecta evolutia actiunilor listate la primele doua categorii ale Bursei cu exceptia SIF-urilor, a castigat 1,96% in ultima saptamana, de la 2.135,54 puncte, pana la 2.177,39 puncte. BET-C a pierdut in acest an 66,61%.
Indicele BET-FI, care arata evolutia celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a urcat, in intervalul analizat, cu 7,92%, de la 13.576,87 puncte, pana la 14.651,62 puncte. Comparativ cu inceputul anului, insa, BET-FI afiseaza cea mai puternica scadere dintre toti indicii, de 88,81%.
Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, care reflecta evolutia a 15 dintre cele mai tranzactionate companii de la BVB, a castigat intre 24 si 28 noiembrie 6,37%, de la 6.408,30 puncte, pana la 6.816,58 puncte, si a coborat cu 67,63% de la inceputul anului.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a crescut cu 4,31% in ultima saptamana, de la 282,32 puncte, la 294,50 puncte.
Indicele BET-NG, care reflecta evolutia a 10 titluri din sectorul energetic de la Bursa, a coborat cel mai mult in intervalul 24 – 28 noiembrie, cu 3,70%, de la 352,57 puncte, pana la 365,63 puncte.
Titlurile SIF Moldova s-au scumpit cu 14%, in urma unor schimburi masive
Valoarea totala a schimburilor cu actiunile societatilor de investitii financiare (SIF) in intervalul analizat a fost de 30,9 milioane lei si a reprezentat jumatate din lichiditatea perioadei analizate la Bursa, pe sectiunea de actiuni.
Titlurile SIF Moldova (SIF2) au atras in ultima saptamana prima lichiditate din piata, cu tranzactii in valoare de 9,07 milioane lei, reprezentand 15,3% din rulajul total al pietei pe sectiunea de actiuni. Cotatia actiunilor SIF2 a crescut cu 14,04%, la 0,65 lei/titlu.
Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au atras la nivelul saptamanii un rulaj de 7,92 milioane lei (13,37% din rulajul bursei) si s-au apreciat cu 6,87%, la 0,70 lei/actiune.
Titlurile SIF Muntenia (SIF4) au urmat cu un rulaj de 6,06 milioane lei, adica 10,23% din rulajul total al pietei, si s-au scumpit cu 7,94%, pana la 0,68 lei/actiune.
Schimburile cu titluri SIF Transilvania (SIF3) au insumat 3,77 milioane lei (6,37% din rulajul pietei in intervalul analizat), iar cotatia SIF3 a urcat cu 4,22%, la 0,3210 lei/actiune.
Pretul actiunilor SIF Banat-Crisana (SIF1) a crescut cu 7,38%, la 0,6550 lei/actiune, iar titlurile au un rulaj de 3,6 milioane lei, adica 6,08% din totalul lichiditatii saptamanale.
Actiunile Erste Bank au castigat 24,2%, insa nu au fost foarte lichide
Sectorul bancar a atras in ultima saptamana schimburi de numai 6,65 milioane lei – 11,03% din rulajul ultimei saptamani la Bursa.
Titlurile BRD SocGen (BRD) au atras a sasea lichiditate din piata, de 4,37 milioane lei (7,37% din rulajul bursier) si s-au scumpit cu 4,46%, pana la cotatia de 8,20 lei/actiune.
Actiunile Erste Bank (EBS), tranzactionate la sectiunea Internationala a BVB, au consemnat un rulaj de numai 2,28 milioane lei (3,85% din rulajul saptamanal al pietei) si s-au apreciat cu 24,24%, la 65,60 lei.
„Scumpirea titlurilor Erste vine pe fondul cresterii spectaculoase a sectorului bancar, care a ridicat in sedinta de luni indicii burselor europene, sub efectul planului de salvare a Citigroup, care a fost si punctul de pornire al aprecierilor”, a explicat Nicu Grigoras, broker la Intercapital Invest.
„Erste nu a fost foarte volatila in ultima luna, iar acum a avut un raspuns destul de bun, pentru a ramas putin in urma oarecum, fata de celelalte cotatii”, a adaugat Rares Sofariu.
Titlurile Bancii Transilvania (TLV) sunt suspendate de la tranzactionare din 15 septembrie, pentru operarea unei majorari de capital social si consolidarea valorii nominale.
Potrivit deciziei luate de actionarii bancii pe 1 septembrie, valoarea nominala a unei actiuni TLV va creste de la 0,10 lei, la 1 leu/actiune. Inregistrarea modificarii in actul constitutiv al Bancii Transilvania a avut ca termen de solutionare la Tribunalul din Cluj data de 21 noiembrie, iar in prezent se fac demersurile pentru obtinerea avizului Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare.
Interesul pentru actiunile Petrom a urcat puternic pretul acestora
Titlurile Petrom (SNP) au captat prima lichiditate din piata, de 6,95 milioane lei (11,73% din schimburile bursei), iar pretul lor a crescut puternic – cu 8,33% – la 0,1820 lei.
Actiunile Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) au generat in ultima saptamana schimburi de numai 739.353 lei (1,25% din rulajul BVB), iar pretul titlurilor a coborat cu 2,7%, pana la 0,0180 lei/actiune.
In schimb, interesul pentru titlurile Dafora Medias (DAFR) s-a mentinut la un nivel relativ ridicat, care s-a concretizat intr-o lichiditate de 1,84 milioane lei, la nivelul saptamanii, dar titlurile si-au continuat evolutia descendenta, inregistrand o scadere de 6,67%, la 0,0420 lei.
Pe sectiunea instrumentelor financiare cu venit fix, lichiditatea a continuat sa creasca, cu aproape 50% in ultima saptamana, la 21,88 milioane lei (5,8 milioane euro), dupa ce in saptamana precedenta rulajul cu obligatiuni s-a cifrat la 14,6 milioane lei (3,86 milioane euro).
„Volumele bune pe obligatiuni sunt normale intr-o astfel de perioada si ar trebui sa ne asteptam la astfel de tranzactii si in perioada urmatoare, investitorii fiind in general tentati sa se indrepte spre intrumente financiare cu risc mai mic”, a mai spus Nicu Grigoras.
Cea mai mare parte a rulajului a fost generata din nou de schimburile cu obligatiunile Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare (IBRD09), in ultima saptamana fiind schimbate 18.690 de titluri, pentru suma totala de 17,27 milioane lei. Ultimele tranzactii cu obligatiuni IBRD s-au realizat la un pret egal cu 90,67% din valoarea principalului.
De asemenea, obligatiunile corporative ale Bancii Comerciale Romane (BCR09) au mai generat schimburi importante, de 1,38 milioane lei, in urma transferului a 15.210 bonduri, iar ultima cotatie a acestora a fost de 92,05% din valoarea principalului.
Mai multe pachete totalizand 262 de titluri de stat (B1203A) a fost transferat vineri pentru suma de 2,25 milioane lei.
In intervalul 17 – 21 noiembrie au mai fost efectuate si tranzactii cu obligatiuni emise de primariile Oradea, Eforie, Timisoara, Iasi si Teius, in valoare totala de aproape un milion de lei.
Pe piata instrumentelor derivate de la BVB, contractele la termen (futures) au adus o lichiditate de 650.400 lei (172.100 euro), in crestere cu 10% fata de cea inregistrata saptamana trecuta, de 590.000 lei (155.000 euro).
In ultima saptamana, investitorii au incheiat 162 de contracte la termen, dintre care, aproape toate pe derivatele cursului leu/euro. Astfel, moneda europeana a fost cotata la 4,015 lei, pentru scadenta martie 2009 cu 0,115 lei mai scumpa decat in saptamana anterioara.
Derivatele pe actiuni SIF Moldova au fost cotate la 0,60 lei pentru scadenta decembrie, fiind incheiat un singur contract pe acest simbol.