„Sedinta de astazi (joi-n.r.) a fost marcata de o corectie de 2,01% pe indicele BET-FI, care a scazut sub nivelul de 21.000 puncte, in special din cauza deprecierii de 3,15% pe titlurile SIF Oltenia”, a declarat Sergiu Maznic, broker la Intercapital Invest.
El a mentionata ca, in afara de SIF-uri, celelalte actiuni au intregistrat variatii reduse, indicele BET depreciindu-se cu 0,57%, in total in piata realizandu-se schimburi de actiuni in valoare de peste 8 milioane lei.
Ministerul Finantelor Publice a vandut joi pe piata locala obligatiuni pe 3 ani in valoare de 1,3 miliarde euro, la un randament mediu de 4,8%.
„Se pare ca stirea nu a avut un impact major asupra actiunilor bursei, corectiile de astazi fiind cel mai probabil cauzate de reducerea expunerii pe SIF-uri din lipsei unui trend ascendent al pietei”, a mai spus brokerul Intercapital Invest.
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut cu 0,57%, pana la 5.064,34 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a pierdut 0,61%, pana la 2.989,77 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a scazut cu 2,01%, pana la 20.895,45 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena a coborat cu 0,58%, pana la 10.333,50 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scazut cu 1,05%, pana la 451,80 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a pierdut 0,2%, pana la 744,35 puncte.