„In continuare exista o presiune pe vanzare, fara a se tine seama de preturile la care se vand actiunile. E mai mult o presiune externa, din partea investitorilor straini, care doresc sa-si lichideze detinerile, in perspectiva inrautatirii situatiei economice din Romania”, a declarat Gabriel Necula, broker la Prime Transaction.
Lichiditatea zilnica medie a pietei de actiuni de la BVB a crescut cu 25%, la 10,7 milioane lei (2,5 milioane euro) in perioada 19-23 ianuarie, dupa ce saptamana trecuta fusese de 8,58 milioane lei (2,01 milioane euro).
In ultima saptamana, la BVB s-au tranzactionat actiuni, obligatiuni, contracte la termen si unitati de fond, care au generat impreuna o lichiditate totala de 57,16 milioane lei (13,3 milioane euro), cu 4,6% mai mare decat cea consemnata in saptamana anterioara, de 54,6 milioane lei (12,76 milioane euro).
Capitalizarea pietei reglementate a BVB a scazut cu 22,8% in ultima saptamana, la 35,7 miliarde lei (8,32 miliarde euro), dupa ce pe 16 ianuarie valoarea pietei reglementate era de 46,28 miliarde lei (10,85 miliarde euro).
Indicii BET si BET-C, la minimele ultimilor 5 ani
In ultima saptamana de tranzactionare, indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri (blue-chips) listate la BVB, a scazut cu 18,08%, de la 2.808,46 puncte, pana 2.300,69 puncte, nivel nemaiatins din ianuarie 2004.
De asemenea, indicele compozit al pietei, BET-C, care reflecta evolutia actiunilor listate la primele doua categorii ale Bursei cu exceptia SIF-urilor, a pierdut 17,01% in ultima saptamana, coborand la nivelul din februarie 2004, de 1.540,19 puncte.
Indicele BET-FI, care arata evolutia celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a scazut cel mai mult dintre indici, in intervalul analizat, cu 22,82%, de la 13.968,31 puncte, pana la 10.780,46 puncte, mentinandu-se inca deasupra nivelului minim inregistrat in octombrie 2008, de 10.012 puncte.
Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, care reflecta evolutia a 15 dintre cele mai tranzactionate companii de la BVB, a pierdut 21,56%, intre 19 si 23 ianuarie, de la 5.802,35 puncte pana la 4.551,46 puncte.
De asemenea, indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a coborat cu 19,8% in ultima saptamana, de la 277,07 puncte, la 222,13 puncte.
In schimb, indicele BET-NG, care reflecta evolutia a 10 titluri din sectorul energetic de la Bursa, a scazut cu 19,5% – de la 398,75 puncte, pana la 320,94 puncte.
SIF-urile au fost printre cele mai afectate
Valoarea totala a schimburilor cu actiunile societatilor de investitii financiare (SIF) in saptamana 19- 23 ianuarie a fost de 14,2 milioane lei si a reprezentat 26,6% din lichiditatea Bursei, pe sectiunea de actiuni.
Titlurile SIF Muntenia (SIF4) au atras in ultima saptamana a cincea lichiditate din piata, cu tranzactii in valoare de 3,15 milioane lei, iar cotatia actiunilor SIF4 a coborat cu 23,7%, la 0,5150 lei/titlu.
Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au urmat cu un rulaj de 2,92 milioane lei si o depreciere cu 23,2%, la 0,476 lei/actiune.
De asemenea, pretul actiunilor SIF Transilvania (SIF3) a scazut puternic – cu 21,7% – pana la 0,332 lei/actiune, iar titlurile au avut rulaj de 2,88 milioane lei.
Titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) au urmat cu o lichiditate de 2,7 milioane lei si s-au ieftinit cu 24,84%, ajungand la 0,481 lei/actiune. In schimb, actiunile SIF Muntenia (SIF4) au consemnat o depreciere de 19,64%, la pretul de 0,45 lei, iar schimburile au totalizat in ultima saptamana 2,58 milioane lei.
„Probabil ca in piata autohtona nu mai sunt prea multi investitori straini la vanzare, dar, pe de alta parte, speculatorii intra in panica si vand uitandu-se la ce se intampla pe pietele externe”, a declarat pentru NewsIn Gabriel Aldea, broker la Intercapital Invest.
Cotatia actiunilor TLV a coborat sub valoarea nominala
Sectorul bancar a atras schimburi de 23,36 milioane lei – 43,6% din rulajul cu actiuni din ultima saptamana la Bursa, in urma schimburilor intense cu actiuni Banca Transilvania.
Actiunile Bancii Transilvania (TLV) au generat in saptamana incheiata cea mai mare lichiditate pe piata de actiuni, de 13,16 milioane lei, iar cotatia lor a scazut cu 25,2%, pana la 0,89 lei, sub valoarea nominala, dupa ce saptamana trecuta se mentinusera la cotatia de 1,19 lei.
In schimb, titlurile Erste Bank (EBS), tranzactionate la sectiunea Internationala a BVB, s-au ieftinit cu 29,8%, la 43,30 lei/actiune, si au atras a treia lichiditate din piata, de 5,65 milioane lei.
„Se pare ca bancile austriece au foarte mult de suferit de pe urma crizei si, pe de alta parte, in cazul Erste este posibil ca investitorii sa se astepte la o reducere de profit a BCR-ului”, apreciaza Marcel Murgoci.
Actiunile BRD SocGen (BRD), au urmat imediat dupa Erste, cu un rulaj de 4,54 milioane lei si o depreciere de 17,2%, care le-a dus pretul la 6,75 lei.
Actiunile Transelectrica s-au depreciat cel mai putin
Titlurile Petrom (SNP) au captat a doua lichiditate din piata, de 6,1 milioane lei, iar pretul lor a scazut in ultima saptamana cu 18,32%, la 0,156 lei.
De asemenea, actiunile Rompetrol Rafinare (RRC) s-au depreciat 26,58%, la cotatia de 0,0232 lei, pe o lichiditate saptamanala de 2,87 milioane de lei, iar actiunile Rompetrol Well Services (PTR) au pierdut 18,9%, la 0,30 lei, pe fondul unei lichiditati de 460.200 lei.
Actiunile Transgaz Medias (TGN) au pierdut 18,26%, ajungand la 98,50 lei, in urma unor schimburi de 2,04 milioane lei, in timp ce titlurile Transelectrica (TEL) s-au depreciat doar cu 8,77%, ajungand la pretul de 10,40 lei, pe o lichiditate de 777.100 lei.
Titlurile de stat au fost cele mai tranzactionate
Pe sectiunea instrumentelor financiare cu venit fix, lichiditatea s-a cifrat in ultima saptamana la 3,62 milioane lei (843.600 euro), fiind cu o treime mai mica decat cea de 11,7 milioane lei, afisata saptamana trecuta.
Cea mai mare parte a rulajului a fost generat de schimburile cu titluri de stat, a caror valoare totala s-a ridicat la 2,14 milioane lei. Au fost vandute, astfel, 238 de bonduri emise de stat (seriile B1010A, B1203A si B1110A).
Un alt pachet semnificativ, cu obligatiuni emise de municipiul Bacau, a fost schimbat miercuri pentru 917.600 lei, la un pret egal cu 99,9% din valoarea principalului.
Au mai fost tranzactionate obligatiuni emise de Banca Comerciala Romana, Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare si primariile Timisoara si Hunedoara, insa valoarea acestor schimburi a fost nesemnificativa.