Lichiditatea pietei reglementate a BVB s-a comprimat miercuri cu 6%, pana la 10,73 milioane lei (2,49 milioane euro), comparativ cu nivelul consemnat in sedinta precedenta, de 11,41 milioane lei (2,65 milioane euro), potrivit NewsIn.
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide 10 titluri listate la BVB, a crescut cu 4,43%, pana la 1.974,26 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 3,53%, pana la 1.322,11 puncte.
Indicele BET-FI, al celor 5 societati de investitii financiare (SIF), a castigat 2,65%, pana la 8.651,18 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 2,85%, pana la 3.677,56 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 3,82%, pana la 185,20 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a 10 titluri din sectorul energetic de la Bursa, a castigat 3,59%, pana la 301,36 puncte.
TLV, cele mai lichide actiuni
Actiunile Banca Transilvania (TLV) au atras cea mai mare lichiditate in sedinta de miercuri, de 1,95 milioane lei, iar pretul lor a crescut cu 6,67%, pana la 0,72 lei, in timp ce titlurile BRD SocGen (BRD) s-au apreciat cu 7,86%, pana la cotatia de 4,53 lei, in urma unor schimburi de 1,68 milioane lei.
Titlurile SIF Transilvania (SIF3) s-au scumpit cu 1,97%, pana la pretul de 0,207 lei, pe o lichiditate de 953.700 lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni Petrom (SNP) au insumat 845.700 lei, iar titlurile s-au apreciat cu 3,62%, pana la 0,143 lei.
Pretul titlurilor SIF Oltenia (SIF5) a crescut cu 4,17%, la 0,375 lei, pe fondul unor schimburi de 757.400 lei, iar actiunile SIF Moldova (SIF2) au captat o lichiditate de 652.800 lei si s-au apreciat cu 2,3%, pana la 0,312 lei.
Schimburile cu actiuni SIF Banat-Crisana (SIF1) au totalizat 556.700 lei, iar titlurile s-au scumpit cu 1,45%, pana la 0,42 lei, in timp ce actiunile Erste Bank (EBS) au pierdut 7,55%, ajungand la 30,60 lei, pe fondul unei lichiditati de 535.600 lei.
Titlurile SIF Muntenia (SIF4) s-au apreciat cu 3,13%, ajungand la 0,429 lei, pe o lichiditate de 426.600 lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni Azomures (AZO) au insumat 277.700 lei, iar titlurile s-au scumpit cu 2,47%, pana la 0,166 lei.