- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Bursa a trecut pe rosu la mijlocul sedintei, SIF-urile au pierdut peste 3%

07 Apr, 13:30 • Redactia DailyBusiness
Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au inregistrat pierderi puternice la mijlocul sedintei de marti, iar sectorul SIF a marcat un declin de 3,4%, in contextul in care temerile legate de stabilitatea sectorului bancar au revenit in pietele internationale de capital.
Bursa a trecut pe rosu la mijlocul sedintei, SIF-urile au pierdut peste 3%

La jumatatea sedintei de marti, lichiditatea pietei reglementate a BVB a scazut cu 62%, pana la 11,27 milioane lei (2,71 milioane euro), comparativ cu nivelul consemnat la mijlocul sedintei precedente, de 30,14 milioane lei (7,19 milioane euro), potrivit NewsIn.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide 10 titluri listate la BVB, a scazut cu 1,75%, pana la 2.577,83 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a coborat cu 2,01%, pana la 1.649,65 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a pierdut 3,39%, pana la 12.625,42 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a scazut cu 2,10%, pana la 5.089,42 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborat cu 2,16%, pana la 249,95 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a pierdut 1,87%, pana la 364,60 puncte.

De asemenea, bursele europene si-au adancit pierderile in jurul orei 13, in contextul inflamarii temerilor legate de sectorul bancar la nivel global.

SIF Oltenia, cele mai cautate actiuni la jumatatea sedintei

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au captat cea mai mare lichiditate la jumatatea sedintei de marti, de 2,57 milioane lei, iar pretul lor a scazut cu 4,69%, pana la 0,61 lei, in timp ce titlurile BRD SocGen (BRD) s-au depreciat cu 2,26%, pana la cotatia de 6,50 lei, in urma unor schimburi de 1,21 milioane lei.

Titlurile Broker Cluj (BRK) s-au scumpit cu 4,12%, pana la pretul de 0,202 lei, pe o lichiditate de 1,21 milioane lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni SIF Moldova (SIF2) au insumut 941.700 lei, iar titlurile s-au depreciat cu 2,88%, pana la 0,505 lei.

Pretul titlurilor Petrom (SNP) a scazut cu 3,07%, la 0,158 lei, pe fondul unor schimburi de 791.200 lei, iar actiunile Banca Transilvania (TLV) au captat o lichiditate de 767.900 lei si s-au depreciau cu 0,52%, pana la 0,965 lei.

Schimburile cu actiuni SIF Banat-Crisana (SIF1) au totalizat 454.700 lei, iar titlurile s-au ieftinit cu 2,36%, pana la 0,62 lei, in timp ce actiunile Dafora Medias (DAFR) au pierdut 0,21%, ajungand la 0,0475 lei, pe fondul unei lichiditati de 449.400 lei.

Titlurile Erste Bank (EBS) s-au depreciat cu 3,52%, ajungand la 57,50 lei, pe o lichiditate de 434.100 lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni SIF Transilvania (SIF3) au insumat 395.200 lei, iar titlurile s-au ieftinit cu 3,03%, pana la 0,32 lei.

Urmărește Daily Business pe Google News