„Aceasta a fost a treia zi de scadere pe fondul unei panici la vanzare. Astazi (joi – n.r.) presiunea la vanzare a fost mai ridicata in prima parte a zilei, ulterior indicii revenind la un moment dat pe plus, in conditiile in care s-a observat un interes mai mare la cumparare”, a declarat Mario Chirila, broker la Intercapital Invest.
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut cu 0,02%, pana la 5.130,67 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a coborat cu 0,02%, pana la 3.101,54 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), s-a depreciat cu 2,05% pana la 26.291,19 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a scazut cu 1,01%, pana la 10.593,43 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborat cu 0,84%, pana la 502,90 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a urcat cu 0,58%, la 710,88 puncte.