- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Bursa de Valori Bucuresti: Titlurile Erste s-au depreciat joi cu 7,77%

04 Dec, 17:11 • Redactia DailyBusiness
Titlurile Erste Bank (EBS) au pierdut in sedinta de joi 7,77%, pana la nivelul de 60,50 lei, depreciere explicata de specialisti prin absenta de la tranzactionare timp de doua zile, din cauza Adunarii Generale a Actionarilor, perioada in care, pe pietele externe, titlurile bancii au suferit corectii.
Bursa de Valori Bucuresti: Titlurile Erste s-au depreciat joi cu 7,77%

Dincolo de deprecierea puternica a titlurilor Erste, piata a fost marcata de o lichiditate in crestere, de la 9,59 milioane lei (2,50 milioane euro), si de aprecieri semnificative pentru titlurile SIF Oltenia si SIF Moldova.

Actiunile SIF Moldova (SIF2) au atras cea mai mare lichiditate insedinta de joi, de 1,22 milioane lei, iar pretul lor a crescut cu 2,29%, la 0,67 lei, in timp ce titlurile SIF Oltenia (SIF5) s-au apreciat cu 1,46%, pana la cotatia de 0,695 lei, in urma unor schimburi de 1,11 milioane lei.

Actiunile SIF Muntenia (SIF4) s-au scumpit cu 0,74%, la pretul de 0,685 lei, pe o lichiditate de 1,07 milioane lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni Petrom (SNP) au insumat 872.300 lei, iar titlurile s-au apreciat cu 0,56%, pana la 0,181 lei.

Pretul titlurilor Erste Bank (EBS) a coborat cu 7,77%, ajungand la 60,50 lei, pe fondul unor schimburi de 515.000 lei, iar actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au atras o lichiditate de 471.500 lei si s-au depreciat cu 0,75%, pana la 0,665 lei.

Schimburile cu actiuni SIF Transilvania (SIF3) au totalizat 440.400 lei, iar titlurile s-au ieftinit cu 0,31%, pana la 0,317 lei, in timp ce actiunile Transelectrica (TEL) au pierdut 1,63%, ajungand la 12,1000 lei, pe o lichiditate de 187.900 lei.

Titlurile Titan (MPN) s-au scumpit cu 4,58%, pana la pretul de 0,48 lei, pe o lichiditate de 153.300 lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni Transgaz (TGN) au insumat 101.500 lei, iar titlurile s-au depreciat cu 1,31%, pana la 128,30 lei.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide 10 titluri listate la BVB, a scazut cu 0,18%, pana la 2.936,41 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a coborat cu 0,14%, pana la 2.134,09 puncte.

Indicele BET-FI, al celor 5 societati de investitii financiare (SIF), a castigat 0,69%, pana la 14.744,08 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a coborat cu 1,52%, ajungand la 6.658,47 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,08%, pana la 292,50 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a 10 titluri din sectorul energetic de la Bursa, a coborat cu 0,30%, pana la 357,53 puncte.

Pe segmentul obligatiunilor, au fost transferate 2.053 de titluri, pentru 2,71 milioane lei. Astfel, cel mai important pachet trasferat a fost de titluri de stat (B1203A), in valoare de 1,48 milioane lei, la un pret de 81,39% din valoarea principalului.

Obligatiunile emise de Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltate (IBRD09) au totalizat schimburi de 1,2 milioane lei si au fost schimbate la un pret de 92% din valoarea principalului.

Pe sectorul futures al BVB au fost tranzactionate 38 de derivate pe cursul euro/leu, in valoare totala de 153.380 lei, moneda unica fiind estimata la 4,03 lei pentru scadenta martie 2009, in scadere cu 0,002 lei.

Urmărește Daily Business pe Google News