Teodor Ancuta, presedintele Sibex, a declarat ca depasirea pragului de 1 milion de contracte in 2009 este o realizare importanta si un element psihologic care va determina evolutia viitoare a Bursei din Sibiu, in contextul inceputului de an extrem de dificil, cu o criza financiara care a afectat toate domeniile vietii economice.
„Motivul care a determinat aceasta crestere a lichiditatii in comparatie cu finalul anului trecut a fost in primul rand evolutia cotatiilor care dupa inceputul de an in care au continuat sa atinga minime au revenit pe trend ascendent in martie si aprilie”, a precizat Ancuta.
„In momentul de fata, cotatiile traverseaza din nou o perioada de volatilitate cu dese schimbari pe axa crestere-scadere, situatie care se constituie ca argumente in favoarea speculatiilor”, a mai spus presedintele Sibex.