Pietele externe au crescut puternic luni, dupa ce noul presedinte al Statelor Unite, Barack Obama, a spus la sfarsitul saptamanii trecute ca intentioneaza sa faca cele mai mari investitii in infrastructura din ultimii 50 de ani, pentru crearea a cel putin 2,5 milioane de noi locuri de munca.
In sedinta de tranzactionare de luni, la Bursa din Sibiu au fost incheiate 8.562 de contracte la termen, dupa ce in ultima sedinta a saptamanii trecuta fusesera incheiate 5.230 de contracte, in valoare totala de numai 3,3 milioane lei.
Jucatorii de la Sibex au incheiat luni 5.082 de contracte cu derivatele pe actiuni SIF Oltenia (DESIF5) si 3.366 contracte pe SIF Moldova (DESIF2). Pe cursul leu/euro au fost incheiate aproape 100 de contracte la termen.
Derivatele pe actiunile SIF Oltenia (DESIF5) au fost cotate pentru scadenta decembrie la 0,7102 lei, in urcare cu 0,0351 lei, in vreme ce pentru scadenta martie 2009 s-au scumpit cu 0,0340 lei, la 0,7290 lei.
Pentru scadenta iunie 2009, derivatele DESIF5 s-au apreciat cu 0,0170 lei, la cotatia de 0,7670 lei, in vreme ce derivatele cu scadenta in septembrie anul viitor sunt estimate la 0,80 lei, in stagnare fata de sedinta anterioara.
Derivatele pe SIF Moldova (DESIF2) s-au apreciat cu 0,0336 lei pentru scadenta scurta (decembrie), pana la 0,6601 lei/titlu, in timp ce pentru martie 2009 DESIF2 s-au scumpit cu 0,0100 lei, la 0,67 lei/actiune.
Pentru iunie 2009, investitorii vad derivatele pe SIF2 la 0,6801 lei/actiune, in urcare cu 0,0298 lei, iar pentru septembrie 2009 le-au estimat la 0,7111 lei, cu 0,0311 lei mai mult.
Moneda unica a fost cotata pentru scadenta decembrie la 3,8875 lei, in urcare cu 0,0047 lei, iar pentru scadenta din martie 2009 euro a fost cotata la 4,1550 lei, in crestere cu 0,0101 lei. Pentru iunie anul viitor, investitorii vad un euro la 4,31 lei, in apreciere cu 0,0289 lei, in timp ce pentru septembrie 2009 estimeaza un curs de 4,45 lei, in crestere cu 0,0249 lei.