Directia pozitiva a cotatiilor DESIF5 pentru decembrie 2010 si martie 2011 respectiv a cotatiilor DJIA, s-a inregistrat in contextul in care si bursele europene s-au aflat pe plus iar piata futures din SUA a indicat aprecieri pentru cel mai urmarit indice de pe glob, pe fondul stirilor pozitive din economia americana. De asemenea, Irlanda a anuntat planul sau de austeritate pentru urmatorii patru ani, menit a aduce economii de 15 miliarde de euro si a reduce deficitul sau record. In acest cadru, au fost incheiate, pana la ora 17:30, circa 3100 contracte cu o valoare de 20 milioane lei.
Contractul futures pe Dow Jones s-a bucurat de aprecieri importante la Sibiu inca de la debutul zilei. observandu-se cresteri pe trei scadente, anume decembrie 2010 respectiv martie si iunie 2011.
Cea mai solicitata dintre acestea a fost cadenta decembrie cu1600 contracte incheiate pana la ora 17:30, programul continuand pana la ora 19.00. Directia pozitiva a cotatiilor futures ale Dow Jones la Sibiu s-a inregistrat in contextul in care indicii marilor burse europene precum si indicele DJIA futures au marcat aprecieri importante, in SUA fiind publicat nivelul actualizat al cererilor de ajutor de somaj calculat saptamana precedenta. Indicatorul a inregistrat o scadere spectaculoasa pana la 407.000 cereri, cu 34.000 de cereri in minus fata de ultimul nivel calculat.
De asemenea, cheltuielile de consum din SUA au crescut pentru a patra luna la rand. Astfel, atat datele din piata muncii cat si cele de consum au indicat o imbunatatire a economiei, aceasta reflectandu-se imediat in deschiderea NYSE. Si la Sibex, nivelele maxime de pret ale DEDJIA_RON au fost atinse, de asemenea, dupa deschidere de pe Wall-Street. La ora 17:30, pe piata sibiana, indicele DJIA crestea cu 145 puncte pe scadenta decembrie 2010. La aceeasi ora se inregistrau aprecieri semnificative si pe scadentele Martie si Iunie 2011, unde cotatiile afisau plusuri de 101 si 155 puncte fata de cotatiile de la inchiderea sedintei precedente. Acumularile s-au concretizat in randamente ridicate pentru cumparatori, garantia initiala pentru un contract futures DEDJIA_RON fiind de 540 lei.
Cu o ora si jumatate inainte inchiderii, derivatele SIF Oltenia cresteau cu 0,96 % pe scadenta decembrie 2010, numarul contractelor fiind de 1139. Pe scadenta martie 2011 se observa o crestere de 0,48 %, numarul contractelor fiind de 165, in crestere pe fondul apropierii scadentei decembrie. Pe scadentele iunie si septembrie se observa o directie inversa preturile pierzand cate 1,38 si 0,36 % pe volume reduse.
Pe piata spot, s-au realizat tranzactii atat pe actiunile Sibex cat si pe cele al Prodplast Imobiliare. Pentru ambele, cotatiile au inregistrat pierderi. Au fost transferate 55.434 actiuni SBX, la preturi intre 1,46 si 1,45 lei, cotatia valorand 1,45 lei, in scadere un ban. Pe ATS-ul administrat de Bursa din Sibiu numarul actiunilor PPLI tranzactionate a fost de 1300, cotatia depreciindu-se cu 25 bani pana la nivelul de 3,55 lei/titlu.