- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Bursa din Sibiu: Plasamente de 56,5 mil.euro in ultima saptamana

24 Mar, 07:50 • Redactia DailyBusiness
Investitorii pe bursa instrumentelor derivate de la Sibiu (BMFMS) au plasat 210,5 milioane lei (56,5 milioane euro) in intervalul 17-21 martie, in aproape 150.000 contracte, iar in sedinta de vineri a fost incheiat contractul cu numarul un milion din 2008.
Bursa din Sibiu: Plasamente de 56,5 mil.euro in ultima saptamana

Presedintele Sibex, Teodor Ancuta, considera ca „realizarea milionului de contracte in nici trei luni este un semnal ca 2008 va aduce o lichiditate superioara celei din anul anterior”.

In saptamana precedenta, la Bursa de la Sibiu au fost incheiate aproape 70.000 contracte, cu o valoare totala de 207,6 milioane lei (56 milioane euro).

In clasamentul saptamanal al lichiditatii s-au impus derivatele avand ca suport activ actiunile SIF Moldova (DESIF2), cu 38.680 contracte incheiate, urmate de derivatele pe actiuni SIF Oltenia (DESIF5), cu aproape 34.000 contracte. Pe derivatele avand ca suport actiunile Petrom (DESNP) au fost incheiate 537 contracte.

Contractele DESIF 2 cu scadenta in martie s-au depreciat cu 0,205 lei pana la 2,445 lei/titlu comparativ cu sedinta de vinerea trecuta, iar cotatiile pentru DESIF 2 iunie au coborat la 2,596 lei, cu 0,224 lei sub nivelul din sedinta din 14 martie.

Pentru scadenta septembrie, DESIF 2 au fost cotate la 2,69 lei/titlu si s-au depreciat cu 0,31 lei, in timp ce DESIF 2 decembrie au fost cotate la 2,761 lei, in scadere cu 0,379 lei fata de ultima sedinta a saptamanii anterioare.

DESIF 5 martie s-au depreciat cu 0,26 lei fata de vinerea trecuta, la 2,95 lei, iar DESIF 5 cu scadenta in iunie au fost cotate la 3,1004 lei, in coborare cu 0,2897 lei. DESIF 5 septembrie s-au apreciat cu 0,3239 lei, la 3,3239 lei, in timp ce cotatia derivatelor DESIF 5 cu scadenta in decembrie a coborat cu 0,2707 lei, la 3,5299 lei.

Derivatele pe actiuni Petrom (DESNP) s-au depreciat cu 0,001 lei pentru scadenta martie, fiind cotate la 0,421 lei/titlu.

Urmărește Daily Business pe Google News