Optimismul participantilor vine in conditiile linistirii, cel putin temporare, a contextului politic dupa ce ieri, in Parlamentul Romaniei, motiunea de cenzura initiata de opozitie a fost respinsa, Guvernul Boc ramanand in functie. Acest fapt a influentat „inverzirea” cotatiilor futures, singurul element necunoscut fiind, in acest moment, cat va rezista acest val de optimism.
Aprecierile se inregistrau atat pe piata derivatului DESIF5 cat si pe cea a derivatului pe indicele Dow Jones Industrial Average.
Pentru DESIF5, participantii estimau dupa 30 de minute de la deschidere o crestere de 0,71 % pe scadenta decembrie si una de 0,98% pentru iunie 2011, numarul total al contractelor fiind de aproape 300.
Pentru contractul futures pe Dow Jones, dupa inchiderea puternic pe minus de ieri cand, sub influenta temerilor investitorilor din SUA fata de planul FED de sprijinirea a economiei americane, cotatia de la Sibex pe decembrie a pierdut 113 puncte, coborand sub pragul de 11.000 de puncte, la nivelul de 10.990, deschiderea a fost una neasteptat de optimista. Astfel, la jumatate de ora de la debutul tranzactiilor, cotatia DEDJIA_RON decembrie castiga 90 puncte ajungand la 11.080 puncte, in timp ce DEDJIA_RON martie 2011 se aprecia cu 114 puncte, valorand 11.035 puncte. Numarul contractelor pe acest simbol era de 225.
Daca pentru DESIF5 optimismul a fost adus de respingerea motiunii, pentru derivatul Dow Jones cresterea se justifica prin corelarea cu pretul futures al indicelui din SUA care se situa de asemenea pe plus