La debutul zilei s-au inregistrat scaderi pe toate instrumentele tranzactionate, dupa ce vineri 12.11 la NYSE, cel mai urmarit indice din lume, Dow Jones Industrial Average, a inchis in coborare cu 90,52 puncte. Apoi, atat pe derivatele Dow Jones cat si pe cele ale SIF5 Oltenia, cotatiile au trecut pe plus dupa ora amiezii. Pe piata aurului evolutia metalului galben a fost una descendenta in majoritatea timpului. La ora 17,45 numarul contractelor incheiate la Sibex era de aproape 4000 cu o valoare de circa 30 milioane de lei. Aceasta era una de peste patru mai mare comparativ cu valoarea inregistrata pe toata piata BVB.
Cel mai tranzactionat instrument la debut de saptamana a fost contractul futures pe indicele Dow Jones Industrial Average care, la ora 17:30, se remarca printr-un volum de peste 2000 de contrcate, intensitatea la tranzactionare pe acest instrument fiind principalul motiv al generarii unei valori ridicate a tranzactiilor. Indicii principalelor burse europene precum si cotatiile futures ale indicelui DJIA au crescut astazi, in SUA fiind publicate ultimele date privind evolutia vanzarilor in sectorul retail.
Astfel, indicatorul lunar Retail Sales(vanzari retail), care exprima evolutia valorii totale a vanzarilor in sectorul retail, a crescut luna precedenta cu 1.2% fata de ultima perioada de raportare, in conditiile in care ultimul nivel publicat a fost o crestere cu 0.7 procente. Aceasta stire pozitiva a dus la cresterea Dow Jones la deschidere NYSE, influentand si cotatiile de la Sibex unde valoarea indicelui pe scadenta decembrie se cifra la 11.200 de puncte, in urcare cu 35 puncte, conform datelor de la ora 17:30. La aceeasi ora se inregistrau 5 tranzactii efectuate pe scadenta Iunie 2011, pretul ultimei tranzactii fiind mai mic cu 0.05 % fata de inchiderea de vineri.
Desi au avut o deschidere usor pe minus si o prima parte a sedintei in care preturile au evoluat in teritoriu negativ, derivatele pe actiunile SIF5 au gasit in cele din urma resurse sa revina pe plus in conditiile in care indicele BET-FI a inregistrat aprecieri usoare iar cotatia SIF5 pe piata suport s-a aflat si ea pe plus. De asemenea si pe pietele europene majoritatea actiunilor s-au apreciat. Note optimiste indica si evolutia pretului futures al Dow Jones in SUA. Cotatiile DESIF5 au inregistrat avansuri ce au depasit 2 % pe scadenta decembrie 2010 si 2,8 % pe martie 2011. Pe scadenta decembrie contractele au fost incheiate la preturi intre 1,3730 si 1,3261 lei/actiune. Culoarul de 46,9 puncte dintre minim si maxim a oferit posibilitatea obtinerii unui randament intra-day de pana la 24,4% la cumparare.
Pe fondul ingrijorarilor investitorilor fata de deficitele nesustenabile ale unor state europene, leul a avut de suferit luni pe piata interbancara, unde s-a depreciat cu aproape 1 ban, cursul depasind pentru scurt timp si pragul psihologic de 4,3 lei/euro. Pe piata derivatelor de la Sibiu, paritatea euro/leu a urmat aceeasi traiectorie, investitorii anticipand pentru finalul anului curent o scumpire a monedei unice europene cu 0,99 bani.
Pe piata spot, investitorii au tranzactionat actiunile Sibex rezultand un volum de 134.000 de titluri Cotatia SBX a s-a depreciat destul de puternic pierzand 10 bani, pana la 1,43 lei/actiune.