Lichiditatea pietei reglementate a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a urcat cu 29% in debutul sedintei de miercuri, la 3,93 milioane lei (1,1 milioane euro), dupa ce in prima jumatate de ora a sedintei anterioare rulajul insumase 3,03 milioane lei (855.529 euro), potrivit NewsIn.
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la Bursa de Valori Bucuresti, a crescut in debutul sedintei de miercuri cu 2,41%, pana la 5.813,09 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 1,75%, ajungand la 4.309,02 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a cresscut cu 1,29% – pana la 36.401,27puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a castigat 2,89%, pana la 13.723,31 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a uract cu 2,06%, la 618,96 puncte, in timp ce indicele BET-NG, care reflecta evolutia a 10 titluri din sectorul energetic de la BVB, a castigat 1,86%, la 782,62 puncte.
Bursele din Statele Unite s-au apreciat moderat in ultima sedinta. Astfel, indicele compozit Dow Jones (DJIA) a urcat cu 1,18%, la 11.602,50 puncte, iar indicele reprezentativ pentru cele mai mari 500 de companii listate la Bursa in Statele Unite (S&P 500) a crescut cu 1,35%, la 1.277 puncte. In schimb, indicele Nasdaq s-a apreciat cu 1,07%, pana la 2.303,96 puncte.
Actiunile Petrom (SNP) au atras cea mai mare lichiditate din debutul sedintei, de 801.752 lei, iar cotatia a urcat cu 2,68%, la 0,421 lei. Titlurile Bancii Transilvania (TLV) au urmat cu un rulaj de 550.533 lei si o apreciere cu 3,11%, la 0,298 lei.
Pretul unei actiuni Impact Bucuresti (IMP) a crescut dupa prima jumatate de ora cu 1,5%, la 0,203 lei, pe un rulaj de 416.529 lei, in vreme ce titlurile BRD SocGen (BRD) s-au scumpit cu 2,76%, pana la cotatia de 18,60 lei, in urma unor schimburi de 368.990 lei.
Transferurile cu actiunile SIF Oltenia (SIF5) au insumat 230.750 lei, iar pretul lor a urcat cu 1,43%, la 2,13 lei, in timp ce cotatia titlurilor Prodplast (PPL) a crescut cu 0,54%, la 3,72 lei, pe un rulaj de 229.524 lei.