In debutul sedintei de marti, lichiditatea pietei reglementate a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a urcat la circa 820.000 lei (217.000 euro), comparativ cu nivelul consemnat la inceputul sedintei precedente, de 527.329 lei (136.684 euro).
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide 10 titluri listate la BVB, a scazut cu 2,63%, pana la 2.902,08 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a coborat cu 3,18%, pana la 2.108,07 puncte.
Indicele BET-FI, al celor 5 societati de investitii financiare (SIF), a pierdut 3,57%, pana la 14.129,13 puncte. Valoarea indicelui ROTX, jucat la Bursa din Viena, a scazut cu 2,06%, pana la 6.676,31 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborat cu 2,77%, pana la 286,35 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a 10 titluri din sectorul energetic de la Bursa, a scazut cu 3,65%, pana la 352,29 puncte.
SIF Muntenia, cele mai lichide actiuni in debutul sedintei
Actiunile SIF Muntenia (SIF4) au consemnat cea mai mare lichiditate din debutul sedintei de luni, de 200.000 lei, iar pretul lor a scazut cu 5,15%, la 0,645 lei, in timp ce titlurile Petrom (SNP) s-au depreciat cu 3,85%, pana la cotatia de 0,175 lei, in urma unor schimburi de 115.431 lei.
Schimburile cu actiuni BRD au totalizat 115.361 lei, iar titlurile s-au ieftinit cu 4,27%, pana la 7,85 lei, in timp ce actiunile SIF Oltenia (SIF5) s-au depreciat cu 5%, la pretul de 0,665 lei, pe o lichiditate de 83.200 lei.
Actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au inregistrat o lichiditate de 65.000 lei si s-au depreciat cu 3,82%, pana la 0,63 lei.