- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Bursa trece pe verde, dupa un debut indecis

05 Mar, 11:05 • Redactia DailyBusiness
Bursa de la Bucuresti a trecut pe verde dupa prima jumatate de ora a sedintei de joi, dupa un debut indecis, iar sectorul societatilor de investitii financiare (SIF) avea un avans de 1,8%, pe o piata in crestere pe ansamblu de numai 0,5%.
Bursa trece pe verde, dupa un debut indecis

In debutul sedintei de joi, lichiditatea pietei reglementate a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a crescut de peste patru ori, la 4,16 milioane lei (969.633 euro), ca urmare a schimburilor insemnate cu obligatiuni. La inceputul sedintei precedente, rulajul a insumat 938.911 lei (218.625 euro).

In primele minute ale sedintei de joi au fost transferate printr-o tranzactie 350 de titluri de stat, pentru 3,44 milioane lei.
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,39%, pana la 1.998,34 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C,a urcat cu 0,48%, pana la 1.298,17 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF),a castigat 1,81%, pana la 9.085,64 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 0,75%, pana la 3.661,90 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,92%, pana la 188,24 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a castigat 0,35%, pana la 314,25 puncte.

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au captat cea mai mare lichiditate de pe sectiunea de actiuni, in prima jumatate de ora, de 139.602 lei, iar pretul lor a crescut cu 1,65%, pana la 0,37 lei, in timp ce titlurile Petrom (SNP) s-au apreciat cu 2,33%, pana la cotatia de 0,1320 lei, in urma unor schimburi de 118.219 lei.

Titlurile SIF Moldova (SIF2) s-au scumpit cu 1,69%, pana la pretul de 0,30 lei, pe o lichiditate de numai 87.671 lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni Banca Transilvania (TLV) au insumat 61.535 lei, iar titlurile au stagnat la 0,6450 lei.

Cotatia titlurilor SIF Transilvania (SIF3) a crescut cu 2,61%, la 0,2360 lei, pe fondul unor schimburi de 60.732 lei, iar actiunile BRD SocGen (BRD) au captat o lichiditate de 50.312 lei si s-au scumpit cu 0,23%, pana la 4,40 lei.

Urmărește Daily Business pe Google News