Date solide privind vanzarile de retail in SUA au sustinut increderea investitorilor, potrivit Reuters.
Intr-o tranzactie „short-selling”, un trader vinde actiuni luate cu imprumut sperand ca valoarea acestora va scadea inainte sa fie nevoit sa cumpere pentru a le returna. Diferenta de pret reprezinta profitul sau pierderea acestuia.
Actiunile europene au inregistrat, insa, a treia saptamana consecutiva de scaderi, in contextul volatilitatii extreme din ultimele zile, determinata de speculatiile referitoare la stabilitatea sectorului financiar si de temerile privind extinderea crizei din zona euro.
Indicele FTSEurofirst 300, care include cele mai importante companii europene, a avansat cu 3,4% vineri, insa a terminat saptamana in declin cu 0,8%.
Cotatiile din sectorul bancar s-au numarat printre actiunile cu cea mai buna evolutie, indicele STOXX Europe 600 Banks urcand cu 4%.
In acesta saptamana, indicele a scazut cu 2,8%. Societe Generale a avansat pentru a doua zi consecutiv, cu 5,7%, dupa ce miercuri a pierdut 15% din cauza zvonurilor privind stabilitatea financiara a bancii, negate insa ulterior.
„Bursele s-au stabilizat un pic dupa interzicerea tranzactiilor short selling. Cotatiile bancilor au scazut destul de mult, in urma vanzarilor masive, iar acum isi revin de la acest nivel redus”, a afirmat Colin McLean, analist la compania scotiana SVM Asset Management.
Indicii FTSE 100 britanic, DAX german si CAC 40 francez au urcat cu 3%-4%.