- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

BVB a crescut cu 1%, SIF-urile s-au mentinut pe minus marti, la jumatatea sedintei

28 Oct, 13:52 • Redactia DailyBusiness
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a crescut cu 1,11% la jumatatea sedintei de marti, in vreme ce sectorul SIF a pierdut 0,46%, tras in jos de ieftinirea puternica a titlurilor SIF Transilvania (SIF3).
BVB a crescut cu 1%, SIF-urile s-au mentinut pe minus marti, la jumatatea sedintei

La jumatatea sedintei de marti, lichiditatea pietei reglementate a BVB s-a comprimat semnificativ, pana la 7,73 milioane lei (2,1 milioane euro), dupa ce la mijlocul sedintei precedente rulajul se cifrase la 11,24 milioane lei (3,05 milioane euro).

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide 10 titluri listate la BVB, a crescut cu 1,70%, pana la 2.640,54 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 1,11%, pana la 1.971,09 puncte.

In schimb, indicele BET-FI, al celor 5 societati de investitii financiare (SIF), a scazut cu 0,46%, pana la 9.966,23 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a castigat 1,67%, ajungand la 6.169,32 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 1,01%, pana la 246,11 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a 10 titluri din sectorul energetic de la Bursa, a crescut cu 2,56%, pana la 310,78 puncte.

Bursele europene au crescut puternic la mijlocul sedintei BVB de marti, ca urmare a scumpirii puternice a titlurilor Volkswagen (VOWG) si aprecierii actiunilor grupului petrolier BP, pe fondul rezultatelor financiare peste asteptari.

La Bucuresti, actiunile SIF Transilvania (SIF3) au consemnat cea mai mare lichiditate la jumatatea sedintei, de 1,33 milioane lei, iar cotatia lor a scazut puternic – cu 7,09% – la 0,2490 lei, influentand puternic indicele BET-FI, in timp ce titlurile BRD SocGen (BRD) s-au apreciat cu 0,76%, pana la pretul de 6,60 lei, in urma unor schimburi de 987.827 lei.

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) s-au scumpit cu 2,20%, la pretul de 0,51 lei, pe o lichiditate de 878.232 lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni SIF Moldova (SIF2) au insumat 471.418 lei, iar titlurile s-au apreciat cu 1,22%, pana la 0,4150 lei.

Pretul titlurilor Petrom (SNP) a crescut puternic – cu 6,98% – si a ajuns la 0,1380 lei, pe fondul unor schimburi de 426.903 lei, iar actiunile Azomures (AZO) au captat schimburi de 337.018 lei si s-au apreciat spectaculos – cu 14,67% – pana la 0,1720 lei.

Urmărește Daily Business pe Google News