- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Celhart Donaris anunta pierderi de 3 milioane de lei, la noua luni

19 Nov, 16:26 • Redactia DailyBusiness
Compania Celhart Donaris Braila (CEDO) a inregistrat in primele noua luni din 2007 pierderi de 3 milioane lei (894.000 euro), de 2,58 ori mai mari fata de aceeasi perioada din 2006. Majorarea pierderilor intervine pe fondul scaderii cu 11% a afacerilor.
Celhart Donaris anunta pierderi de 3 milioane de lei, la noua luni

Producatorul de hartie si celuloza a realizat, in primele trei trimestre ale acestui an, afaceri de 24,07 milioane lei (7,17 milioane euro), cu 11% mai putin fata de intervalul echivalent din 2006.

Celhart Donaris Braila are un capital social de 37,3 milioane lei (10,7 milioane euro), divizat in 14,9 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 2,50 lei/actiune. Actionarul majoritar al societatii este Echopack Ghimbav (AMCP), care controleaza 84,81% din capital. SIF Banat-Crisana (SIF1) are o detinere de 14,25%.

Titlurile companiei se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sectiunea XMBS, sub simbolul CEDO.

Celhart Donaris Braila are o valoare de piata de 23,12 milioane lei (6,63 milioane euro), conform ultimei cotatii de 1,55 lei, stabilita in cadrul sedintei de tranzactionare din 16 noiembrie.

Urmărește Daily Business pe Google News