Elaborarea proiectului de regulament de catre arbitrul pietei de capital vine ca urmare a adoptarii a unui act normativ, de catre Guvern, legat de prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, cat si instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism.
Inainte de implementare, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) propune o perioada de cinci zile pentru consultari, privind proiectul de regulament.
Pe langa masurile standard, jucatorii care activeaza pe piata de capital sunt obligati sa aplice si masuri suplimentare de cunoastere a clientilor, care pot prezenta un risc sporit de spalare a banilor sau de finantare a actelor de terorism.
Principalele modificari vizate de CNVM in acest sens sunt introducerea unor masuri de cunoastere a clientilor, pe baza de risc (masuri standard, simplificate si suplimentare), care sa permita, printre altele, identificarea beneficiarului real.
Proiectul de regulament propus de CNVM contine, insa, si alte masuri, precum ridicarea pragului de raportare a depunerilor sau retragerilor de numerar – de la 10.000 euro la 15.000 euro – si prelungirea perioadei de raportare a acestora de la 24 de ore la 10 zile lucratoare, cat si introducerea notiunii de „persoane expuse politic”.