Noul sistem
, ce va incepe sa fie testat in maxim 2 saptamani, va fi implementat in scopul depistarii din timp a riscului sistemic (actiuni ale unor jucatori care afecteaza intreaga piata), a precizat Miclaus, la Forumul Financiar.
„Principalul punct in plus al acestui nou sistem este atentionarea din timp cu privire la riscurile care ar putea aparea in sistem”, a spus oficialul CNVM, fara a prezenta detalii.
Fostul presedinte al Bursei de Valori Bucuresti, Septimiu Stoica, in prezent presedinte la BRM, considera ca o crestere a nivelului de monitorizare a pietei, in sensul derapajelor sistemice, este necesara in masura in care acestea fac referire la posibilele speculatii pe titlurile listate in piata, si asta in cazul in care se evidentiaza un caracter ilegal al unor asemenea tranzactii.
„Piata este monitorizata si in prezent, insa in cazul in care se gaseste o solutie care sa ofere un caracter si mai accentuat acestui demers, cred ca este un pas inainte”, a spus Stoica, pentru DailyBusiness.ro. El a precizat ca, din punct de vedere institutional, entitatile din piata de capital sunt controlate si in prezent.
„Un exces de reglementare cateodata strica si e bine ca acest sistem sa ofere oportunitati si nu limite, in contexul in care si asa piata este una mica, iar nivelul tranzactiilor redus.
[quote=Septimiu Stoica, fost presedinte BVB]Este ca si cum ai avea o intersectie cu 10 politisti si trei randuri de semafoare, plus un radar, insa pe acolo nu trec decat cateva masini[/quote]
Noi facilitati pentru investitori
Initiativa CNVM de a realiza un sistem de supraveghere electronica a tuturor entitatilor pietei de capital vine in contextul in care si bursa cauta sa impuna noi instrumente menite sa evite derapajele si sa asigure investitorilor un argument in plus sa investeasca.
Directorul general al Bursei de Valori Bucuresti, Anca Dumitru, a declarat, recent, ca din aceasta luna ar putea fi introduce doua noi instrumente – „Stop loss” si „Take profit”. „Incepand cu luna iulie, vor fi disponibile pe sistemul de test al BVB, iar utilizatorii vor putea efectua operatiuni de simulare”, a explicat Anca Dumitru.
„Stop loss” este un ordin menit sa limiteze pierderea investitorului in momentele in care pretul se inscrie pe o traiectorie nedorita. Investitorul poate sa-si stabileasca pierderea maxima pe care si-o asuma si plaseaza un astfel de ordin de vanzare la un anumit pret, asigurandu-se ca piata nu va scadea mai mult in perioada in care nu-i urmareste evolutia.
„Take profit” este un ordin de marcare a profitului si va fi declansat in momentul in care o pozitie atinge un nivel de profit prestabilit. Acest ordin elimina riscul ca piata sa se intoarca inainte ca investitorul sa observe.
Investitorii vor putea plasa si ordine „stop” de cumparare (Stop Buy), declansate atunci cand pretul actiunii creste la sau peste nivelul mentionat, si „stop”de vanzare (Stop Sell), activat atunci cand cotatia scade la sau sub nivelul pretului de declansare specificat.
De asemenea, se vor utiliza ordine „if touched” de cumparare, activate cand pretul scade pana la un nivel predeterminat, si „if touched” de vanzare, operate cand pretul creste pana la un nivel stabilit.
Scandalul de la Broker, in prim-plan
Decizia CNVM vine in contextul in care, in ultimul an, numarul neregulilor semnalate in piata de capital a crescut foarte mult.
Cel mai mediatizat caz a fost cel de la Broker Cluj, acolo unde, in urma unor nereguli constatate la filialele Alba, Timisoara, Baia Mare si Cluj, intreaga conducere, in frunte cu presedintele Petru Prunea, a fost amendata, iar o parte dintre ei au primit interdictia de a lucra in piata de capital pe o perioada intre 1 si 5 ani.
Sanctiunile anuntate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare in cazul fraudei de la Broker Cluj au fost, de altfel, cele mai dure din istoria pietei de capital din Romania.
Urmare a deciziei, Broker Cluj, altadata cea mai importanta companie de brokeraj din Romania, a intra intr-un amplu proces de restructurare, soldat cu inchiderea a mai multor sucursale si transformarea lor in agentii, cu numai un singur angajat.
In acest context, CNVM a decis ca firmele de brokeraj sa aiba nevoie de acordul scris al clientilor pentru folosirea actiunilor si fondurilor din conturile investitorilor ca garantii pentru operatiunile derulate.
Tot ca o masura de protectie, Comisia a decis sa evalueze actionarii semnificativi ai caselor de brokeraj sau actionarii care pot exercita o influenta puternica asupra administratiei unei SSIF-ului (societate de servicii de investitii financiare), in cazul in care acestia au intentia sa achizitioneze in mod direct o participatie calificata, adica cel putin 10% din capitalul intermediarului.De asemenea, orice actionar care vrea sa instraineze, direct sau indirect, o participatie calificata in cadrul unui SSIF a devenit obligatoriu sa notifice CNVM-ul.