- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Datoriile Nuclearelectrica de 59 mil. euro, sterse in vederea listarii la Bursa

02 Nov, 13:16 • Redactia DailyBusiness
Datoriile istorice de 200 milioane de lei (59 milioane de euro) ale producatorului de energie nucleara Nuclearelectrica au fost sterse in vederea listarii companiei la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), a declarat joi Varujan Vosganian, ministrul Economiei si Finantelor.
Datoriile Nuclearelectrica de 59 mil. euro, sterse in vederea listarii la Bursa

Potrivit unor surse din Nuclearelectrica, aceste datorii au fost sterse in octombrie, cand s-a aplicat ordonanta de urgenta 128/ 2006, care prevedea aceasta masura.

Aceleasi surse au declarat pentru DailyBusiness ca mare parte din datorii erau reprezentate de penalitati rezultate din neachitarea creditelor externe.

Ministrul Economiei a mai spus ca operatorul reactoarelori 1 si 2 de la Cernavoda se pregateste pentru participarea la consortiul care va realiza reactoarele 3 si 4.

Vosganian a declarat in august ca stergerea datoriilor companiei este necesara pentru obtinerea unui rating bun, in vederea atragerii de investitori la consortiul care va realiza noile reactoare.

Oficialul din Ministerul Economiei si Finantelor a estimat ca pana in 2015, Romania isi va putea asigura din surse proprii necesarul de energie.

„Din 2018 va trebui sa importam uraniu pentru productia energiei nucleare”, a adaugat Vosganian, precizand ca datorita cresterii eficientei energetice, deficitul comercial se va diminua cu 20% in urmatorii ani.

Mai mult, Vosganian a mentionat ca „a curatat” portofoliul Fondului Proprietatea, astfel incat a inlaturat unele companii cu rezultate slabe si a adugat altele mari, precum Petrom, pentru a creste atractivitatea Fondului.

Urmărește Daily Business pe Google News