- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Drepturile TMK Artrom Slatina, tranzactionate din 8 decembrie la bursa

05 Dec, 08:56 • Redactia DailyBusiness
Drepturile de preferinta emise de TMK Artrom Slatina (ART), ca etapa premergatoare majorarii capitalului social, vor fi tranzactionate in perioada 8-19 decembrie la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), pe piata dedicata acestora, sub simbolul ARTR01.
Drepturile TMK Artrom Slatina, tranzactionate din 8 decembrie la bursa

Cele 12,268 milioane de drepturi de preferinta vor fi tranzactionate pe piata reglementata a BVB, in a doua categorie a sectorului titlurilor de capital.

Actionarii TMK Artrom Slatina au aprobat in a doua parte a lunii trecute majorarea de 11 ori a capitalului social cu 304,85 milioane lei, prin incorporarea rezervelor si aport in numerar, pana la 335,64 milioane lei, pentru finantarea capitalului circulant.

Capitalul Artrom va fi majorat pe de-o parte cu suma de 76,98 milioane lei, prin incorporarea rezervelor societatii si a rezervelor constituite din profitul net, precum si a primelor de emisiune de 3,76 milioane lei. Astfel, vor fi emise 30,76 milioane de actiuni, iar fiecare actionar va primi 2,5 actiuni noi pentru fiecare titlu detinut.

In al doilea rand, s-ar putea majora capitalul cu 227,87 milioane lei prin aport in numerar, din care 183,56 milioane lei (aproximativ 50 milioane euro) vor fi adusi de actionarul majoritar, TMK Europe GmbH. In urma acestei etape, compania va emite 90,78 milioane de titluri, actionarii putand subscrie circa 7,4 actiuni noi la una detinuta, la pretul de 2,51 lei, egal cu valoarea nominala.

Actionarii care au exercitat dreptul de preferinta la subscriere vor plati actiunile nou emise in proportie de cel putin 30% din valoarea lor nominala la data subscrierii, si integral, in termen de cel mult trei ani de la data publicarii hotararilor actionarilor in Monitorul Oficial.
Efectele deciziilor privind majorarea capitalului se vor rasfrange asupra actionarilor inregistrati la data de 3 decembrie.

Producatorul de tevi TMK-Artrom Slatina a obtinut in primele noua luni ale acestui an un profit net de 12,45 milioane lei (3,41 milioane euro), in scadere de 2,25 ori comparativ cu aceeasi perioada din 2007, cand acesta a fost de 28,04 milioane lei.

Afacerile companiei au sporit la 507,12 milioane lei (139,3 milioane euro), in primele noua luni ale anului, depasind cu 27,6% nivelul atins in intervalul echivalent din 2007, cand s-au cifrat la 397,2 milioane lei.

Societatea este specializata in productia de tevi din otel fara sudura si are in prezent un capital social de 30,79 milioane lei, divizat in 12,27 milioane actiuni cu o valoare nominala de 2,51 lei. Actionarul majoritar al companiei este TMK Europe GmbH, care controleaza 80,56% din capitalul social, iar SIF Oltenia detine 12,19%, potrivit ultimei raportari.

Titlurile TMK Artrom sunt listate la Bursa de Valori Bucuresti, la a doua categorie, sub simbolul ART. Capitalizarea companiei este de 28,2 milioane lei (7,34 milioane euro), aferenta cotatiei de 2,30 lei, stabilita in sedinta de joi.

Urmărește Daily Business pe Google News