- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Farmache: Majorarea pragului de detinere la SIF-uri pana la 5% ar spori volumele din piata

13 Mar, 13:46 • Redactia DailyBusiness
Majorarea pragului de detinere la societatile de investitii financiare (SIF) de la 1% la 5% ar duce la cresterea volumelor tranzactionate in piata, masura fiind sprijinita de Bursa de Valori Bucuresti (BVB), a spus Stere Farmache (foto), presedintele Bursei.
Farmache: Majorarea pragului de detinere la SIF-uri pana la 5% ar spori volumele din piata

„Ar fi o masura ce ar conduce la cresterea free-float-ului si a volumelor din piata. Este una din dorintele pe care Bursa le-a avut inca de la listarea SIF-urilor”, a spus Farmache, citat de NewsIn.

Totodata, presedintele BVB sustine ca „ar fi un momen bun si pentru piata” ca SIF-urile sa isi majoreze pragul de detinere, in contextul in care „suspiciunile cu privire la ridicarea pragului sunt mult mai atenuate decat in trecut”.

Pe de alta parte, nivelul de 5% este „rezonabil” in opinia lui Farmache.

„Daca ne uitam la Fondul Proprietatea, care este tot o institutie de tip fond mutual, nu intalnim astfel de praguri”, a mentionat Farmache.

Pragul de detinere la SIF-uri va fi pus in discutie in aceasta luna in cadrul adunarii generale a actionarilor SIF Transilvania (SIF3). Societatea a propus la inceputul lunii februarie modificarea actului constitutiv pentru a permite investitorilor sa detina individual sau in mod concertat pana la 5% din actiunile companiei, insa dreptul de vot va fi limitat la 1%.

Ca raspuns, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a anuntat ca modificarea actului constitutiv al SIF Transilvania pentru majorarea pragului de detinere contravine legii, iar Oficiul National al Registrului Comertului, CNVM si celelalte institutii abilitate sa constate lipsa de legalitate sunt obligate sa ia toate masurile necesare pentru restabilirea acesteia.

Potrivit legislatiei pietei de capital, niciun actionar nu poate detine mai mult de 1% din drepturile de vot sau din titlurile unei societati de investitii financiare (SIF).

Urmărește Daily Business pe Google News