Fondul Proprietatea a intocmit un plan de actiune pentru listarea la BVB, in urma solicitarii actionarilor cu privire la suplimentarea ordinii de zi a adunarii generale ordinare a actionarilor de vineri, 8 august.
Din „planul de actiune pentru listarea Fondului Proprietatea”, publicat pe pagina de Internet a FP, reiese ca listarea Fondului se va face numai dupa selectia administratorului de fond.
„Decizia finala a momentului efectiv al lansarii ofertei publice si listarii pe BVB a actiunilor este recomandabil sa fie luata tinand cont de situatia pietei de capital din Romania, precum si de situatia globala”, mentioneaza documentul citat.
Fondul a realizat, in primele 6 luni din 2008, un profit brut de peste 257 milioane lei (70,4 milioane euro) si venituri de 273,2 milioane lei, potrivit convocatorului AGA afisat pe site-ul Fondului.
Pentru intreg anul, Fondul estimeaza ca va obtine un profit net de 414,1 milioane lei (circa 119 milioane euro), in crestere cu 32% fata de castigul din 2007.
Fondul Proprietatea avea active de 14,46 miliarde lei (4 miliarde euro) la sfarsitul anului trecut, in timp ce capitalurile proprii erau de 14,45 miliarde lei (circa 4 miliarde euro). La 27 iunie 2008, Fondul avea depozite bancare de circa 852 milioane lei (245 milioane euro).
Planurile Guvernului prevad listarea Fondului Proprietatea la BVB si la o bursa internationala, din Londra sau New York. Ultimele declaratii facute de conducerea Fondului dau de inteles ca listarea se va realiza, cel mai devreme, la jumatatea anului viitor.
In prezent, Fondul Proprietatea se afla in etapa de selectie a administratorului de fond, in vederea listarii la BVB si are detineri la 88 de companii, dintre care cele mai multe sunt din sectorul energetic.