Astfel, a fost depus prospectul SC „Fondul Proprietatea” SA completat corespunzator, avand in vedere observatiile formulate de CNVM, precum si detalii referitoare la Raportul de evaluare intocmit de Finevex SRL in octombrie 2007.
De asemenea, a fost depus actul aditional incheiat in data de 23 iulie 2010 intre SC „Fondul Proprietatea” SA si Bancpost SA, in completarea contractului de depozitare.
Al patrulea document depus a fost un contract de subinchiriere, in original, privind viitorul sediu al SC „Fondul Proprietatea” SA. Fondul Proprietatea a comunicat CNVM ca, in 30 iulie 2010, a incheiat acest contract cu sucursala din Romania a Franklin Templeton Investment Management Limited Londra, urmand ca modificarea sediului sa aiba loc dupa obtinerea acordului proprietarului cladirii.
Inscrierea FP la CNVM ca AOPC este necesara pentru listarea Fondului la Bursa de Valori Bucuresti.
Potrivit lui Greg Konieczny, fund manager Franklin Templeton pentru Romania, FP va fi listat in ianuarie la BVB, precum si pe o bursa din strainatate, daca AGA in care Templeton sa fie numit administrator se va desfasura in septembrie.
In iunie, Franklin Templeton a recomandat conducerii FP sa convoace de urgenta AGA pentru a aproba statutul de administrator al companiei britanice.
Fondul Proprietatea este o societate de investitii de tip inchis, creata in scopul despagubirii persoanelor ale caror proprietati au fost confiscate abuziv de statul comunist si sunt imposibil de retrocedat in natura. Activele Fondului Proprietatea sunt de circa 11 miliarde de lei.
Actionarii Fondului sunt Ministerul Finantelor, cu 56,98% din capitalul social, 3.469 persoane fizice – 31,62% si 93 de persoane juridice – 11,39%.