Stanley
Bernstein, avocatul care a condus comitetul de reprezentanti legali ai micilor
investitori in procesul colectiv intentat impotriva companiilor si bancilor de
investitii in urma crash-ului dot-com din 2000, a declarat intr-un interviu
pentru Reuters ca firma sa, Berstein Liebhard din New York, pregateste un
proces colectiv impotriva Facebook si a intermediarilor listarii din 18 mai.
Bernstein crede ca situatia aminteste de crash-ul dot-com, cand bancile de
investitii au favorizat proprii clienti in defavoarea micilor investitori.
Acuzatiile impotriva Facebook, Morgan Stanley si bancilor implicate in
listarea de saptamana trecuta sunt diferite. In ultimele zile, presa internationala
a scris ca executivii Facebook au anuntat bancile partenere de investitii, la cateva
zile inainte de data la care era programata listarea, ca estimarile privind
veniturile si profitul prezentate in prospect sunt incorecte, situatia
financiara indicand cifre mai slabe inca din trimestrul in curs, relateaza
Mediafax.