Afacerile companiei au avansat anul trecut la 1,1 miliarde lei (298,9 milioane euro), depasind cu 36,7% nivelul din anul anterior, conform NewsIn.
Societatea a atras in 2008 venituri totale de 1,21 miliarde lei (328,8 milioane euro), cu 45,6% mai mari fata de cele obtinute in 2007. Cheltuielile inregistrate s-au majorat cu 36,62%, pana la 1,1 miliarde lei (328,8 milioane euro), comparativ cu cele din 2007.
Mechel Targoviste produce oteluri aliate si nealiate, dar si otel beton. Capitalul social al companiei este de 172,13 milioane lei, divizat in 68,85 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 2,50 lei.
Principalii actionari sunt compania Mechel International Holdings AG, care controleaza 86,60% din capitalul social, si Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care detine 4,05%.
Titlurile Mechel Targoviste au incheiat sedinta de tranzactionare de joi la pretul de 1,49 lei, ceea ce confera o capitalizare de 102,58 milioane lei (23,88 milioane euro). Actiunile companiei sunt listate la categoria a doua a BVB, sub simbolul COS.