O alta propunere ce va fi discutata de actionari este modificarea formularului de procura pus la dispozitie pe site-ul Oltchim SA, „intrucat acesta contravine principiului votului secret stabilit prin Legea 31/1990”.
De asemenea, nemtii de la PCC solicita prezentarea de catre Constantin Roibu a unei informari cu privire la stadiul operatiunii de preluare a Arpechim si despre demersurile efectuate de societate la autoritatile romane competente, precum si la Comisia Europeana, cu privire la emiterea de catre Eximbank a unei garantii de stat in suma de 49,6 mil. euro, necesara pentru cumpararea Arpechim.
Aceste solicitari au loc dupa ce conducerea Oltchim a propus atragerea raspunderii fostului administrator Waldemar Preussner si a administratorului Wojciech Zaremba pentru actiuni si activitati realizate de catre acestia, ca reprezentanti ai PCC SE, impotriva intereselor Oltchim.