- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Oferta Teraplast a fost suprasubscrisa in ultima zi

17 Apr, 17:21 • Redactia DailyBusiness
Oferta publica initiala Teraplast Bistrita a fost suprasubscrisa joi, in ultima zi de derulare, dar in piata s-au introdus ordine doar pentru 95,5% din actiuni pana la finele sedintei.
Oferta Teraplast a fost suprasubscrisa in ultima zi

Pretul de vanzare a actiunilor va fi de 1 leu/actiune, la limita inferioara a intervalului de pret stabilit in oferta, a declarat Dana Mirela Ionescu, presedintele Raiffeisen Capital &Investment (RCI), intermediarul operatiunii.

Potrivit prospectului de emisiune, pretul final de vanzare al actiunilor va fi stabilit, in cazul in care oferta nu se va subscrie de cel putin 3 ori, la nivelul minim, de 1 leu/actiune.

Oferta Teraplast Bistrita, derulata in perioada 7-17 aprilie, cuprinde 49,6 milioane de actiuni, la un pret cuprins intre 1 si 1,4 lei/actiune, si reprezinta 20% din capitalul social al companiei inainte de majorarea de capital.

Sumele atrase in urma ofertei vor fi utilizate pentru programul de investitii pentru perioada 2008-2013, care cuprinde si relocarea facilitatilor de productie si finantarea societatilor din grup prin majorari de capital.

Grupul Teraplast Bistrita a programat investitii de 66 milioane de euro pana in 2013, pentru extinderea capacitatilor de productie, diversificarea portofoliului si optimizarea activitatilor.

Teraplast produce sisteme complete de canalizare interioara si exterioara, alimentare cu apa si incalzire, finisaje interioare si exterioare, profile pentru tamplarie PVC, ferestre si usi cu geam termopan si incalzire cu placi ceramice. Compania a fost infiintata in anul 1990, prin divizarea Intreprinderii de Materiale de Constructii din Bistrita.

Teraplast SA este controlata in proportie de 94% de 4 actionari, respectiv Dorel Goia, Emanoil Viciu, SIF Banat-Crisana si Marley Ungaria (membra a grupului belgian Aliaxis).

Urmărește Daily Business pe Google News