- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Ostahie vrea sa cumpere restul de 3% din Cometex cu peste 1 mil. lei

29 Jan, 18:37 • Redactia DailyBusiness
Retailerul de electrocasnice, Altex Romania, controlat de omul de afaceri Daniel Ostahie (foto), lanseaza o oferta publica de preluare a restului de circa 3% din actiunile diviziei imobiliare, Cometex, in valoare de 1,09 mil. lei (260.000 euro).
Ostahie vrea sa cumpere restul de 3% din Cometex cu peste 1 mil. lei

Altex ofera pentru cele 10.875 de actiuni pe care nu le detine la Cometex un pret de 100 lei/actiune, superior celei mai recente cotatii, de 80 lei/actiune.

La pretul oferit de Altex, valoarea companiei se ridica la 37,3 mil. lei (9 mil. euro).

Oferta va fi intermediata de BCR si se va derula in perioada 3 februarie – 23 februarie.

Compania are un capital social de 932.000 lei, divizat in 373.133 de actiuni cu o valoare nominala de 2,5 lei. Ostahie detine, prin Altex, 97% din titlurile Cometex.

Grupul Altex cuprinde Altex Impex, care administreaza retelele comerciale Altex si Media Galaxy, producatorul de echipamente IT Complet Electro Serv si compania de credite de consum Credex.

Urmărește Daily Business pe Google News