„Comisia apreciaza ca ar fi vorba de un ajutor de stat, dar, in fapt, noi am avut o singura oferta, cu un pret. Era mai bine sa vindem uzina pentru a produce hartie igienica sau a construi un complex de magazine? Cand toata Europa vorbeste despre locuri de munca, se considera ca noi distorsionam competitia. Ce vrea Comisia, noi sa producem nasturi, iar altii avioane si automobile?”
Aceasta este declaratia premierului Calin Popescu Tariceanu, facuta miercuri, dupa ce Comisia Europeana a anuntat ca privatizarea Automobile Craiova s-a facut cu incalcarea legislatiei comunitare. Altfel spus, statul roman a fost acuzat ca a acordat ajutoare de stat companiei Ford, pentru a investi la Craiova si a cerut Romaniei sa recupereze o suma de 27 de milioane de euro, altfel riscand sa fie chemata in fata justitiei europene.
Surse de la Palatul Victoria spun ca la guvern, anuntul comisiei a determinat o reactie de nervozitate maxima, iar decizia CE ar fi ridicat „mingea la fileu” adeptilor privatizarilor pe bursa, unul dintre cei mai puternici suporteri ai acestei idei fiind chiar ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, care a anuntat in repetate randuri ca vrea sa privatizeze societatile din domeniul energiei prin intermediul BVB.
Coincidenta sau nu, in aceeasi zi, Guvernul a decis subit sa anuleze procesul de privatizare a companiei Antibiotice Iasi, fara a prezenta niciun motiv, subliniind doar „importanta economica si sociala deosebita a producatorului de medicamente”. Joi, AVAS a anuntat la randul sau ca suspenda pentru moment orice demers privind gasirea unui investitor pentru Antibiotice, fara a preciza metoda prin care societatea ieseana va fi privatizata. Urmare a acestei decizii, ideea privatizarii Antibiotice Iasi prin intermediul bursei pare tot mai fezabila.
„Antibiotice Iasi cred ca si-ar gasi destui cumparatori pe bursa. Este deja prezenta in piata, are o performanta buna si nu vad de ce o privatizare prin intermediul bursei nu ar fi una de succes”, a declarat, pentru DailyBusiness, fostul presedinte al BVB, Septimiu Stoica.
Specialistii din piata de capital spun ca, avand in vedere caracterul „strategic” al Antibiotice, pretins de guvern, statul roman ar putea pastra pachetul de control, iar restul actiunilor sa fie adus in piata de capital.
„Sa duci pachete suplimentare de actiuni pe bursa iti va arata in mod clar care este valoarea de piata si interesul investitorilor pentru Antibiotice. Apoi, daca titlurile vor fi cumparate, s-ar putea trece si la o faza a II-a in care sa fie cautat un investitor, iar compania sa fie astfel controlata de un actionariat mixt format din statul roman, investitorul strategic si actionarii veniti prin intermediul pietei de capital”, a mai spus Stoica.
Presedintele Asociatiei Brokerilor, Dan Paul, spune, la randul sau, ca ideea privatizarilor prin intermediul bursei este una fezabila, cerand guvernului sa ia in calcul un asemenea demers.
„Daca luam in calcul numai oferta Transgaz, acolo unde am avut o suprasubscriere record, cred ca astfel de privatizari a putea fi extrem de benefice atat pentru statul roman cat si pentru investitori. Ganditi-va ca Transgaz a demonstrat ca in piata exista suficient capital investitional, de ordinul miliardelor de euro, iar daca luam in calcul si interesul fondurilor de pensii pentru astfel de listari, cred ca varianta ar fi extrem de fezabila”, a mai spus Paul, care este pe langa reprezentantul brokerilor, si vicepresedinte al Bursei de Valori Bucuresti.
„Privatizarea pe bursa este impartiala, transparenta, competitiva, arata nivelul de interes al investitorilor pentru acea societate si, in actualele conditii, Comisia Europeana nu ar mai putea clama posibile actiuni anticoncurentiale”, a precizat Dan Paul.
Privatizarile prin licitatie cu strigare, incompatibile cu interesele statului roman
Automobile Craiova, Tractorul Brasov si Petrotub Roman. In toate aceste privatizari, Comisia Europeana a ridicat semne de intrebare privind posibila acordare a unor ajutoare de stat menite a atrage investitorii strategici.
Controversate au fost si privatizarile Petrom si Electroputere Craiova, la fel ca de altfel aproape toate contractele semnate de fostul FPS, actualul AVAS, in perioada de „aur” a privatizarilor din anii 90, atunci cand „vanzarea pe un leu” era la mare voga.
Odata intrati in Uniunea Europeana, privatizarile „strategice” au devenit practic imposibile, aquis-ul comunitar interzicand in mod expres acordarea oricaror ajutoare de stat sau impunerea unor conditii investitorilor.
Astfel ca, din acest an, singura varianta de privatizare a devenit licitatia cu strigare, un proces transparent in care cea mai buna oferta financiara este criteriul decisiv.
Marea problema a unei astfel de privatizari este faptul ca noul proprietar nu mai poate fi obligat sa pastreze obiectul de activitate, iar autoritatile se tem ca astfel privatizarile s-ar putea transforma in simple afaceri imobiliare.
„Noi asta am reclamat din start. Faptul ca licitatia cu strigare va atrage speculatorii imobiliari care, daca ar plati cat cere AVAS pentru Antibiotice Iasi (130 mil.euro), s-ar putea alege cu niste terenuri care valoareaza de cel putin trei ori mai mult”, declara liderul de sindicat de la Antibiotice, Vasile Stanga. „De aceea am dat in judecata statul si le-am cerut sa caute o alta varianta de privatizare, iar privatizarea pe bursa, in conditiile in care statul va pastra controlul societatii, cred ca este una fezabila”, a spus Stanga, pentru DailyBusiness.
Romtelecom, Romgaz, Nuclearelectrica si CFR Marfa, asteptate in piata de capital
Statul roman are acum doua variante pentru a strange banii de care are nevoie pentru a-si sustine proiectele de dezvoltare, dar si sa acopere gaurile din buget. Una ar fi sa mearga in continuare pe ideea privatizarii prin licitatie publica cu strigare, iar a doua sa listeze pachete semnificative de actiuni pe piata de capital.
„Polonia a avut anul trecut 83 de IPO-uri (oferte publice initiale), in timp ce noi am avut una singura, Transgaz. Succesul polonezilor combinat cu politica din Ungaria, unde, de pilda, Budapesta isi mentine controlul la Mol, chiar daca OMV incearca pe toate caile sa preia societatea, demonstreaza ca o privatizare prin intermediul bursei ar lovi doi, daca nu trei iepuri dintr-o data”, explica Septimiu Stoica, fostul presedinte al BVB, in prezent consilier pe probleme de piete de capital.
„IPO-urile ar aduce banii de care statul are nevoie, Romania ar pastra controlul in cazul societatilor strategice, iar piata de capital ar avea de castigat, bursa crescand in atractivitate, fapt ce va atrage noi investitori straini”, a explicat Stoica, pentru DailyBusiness.
Ministrul Varujan Vosganian, unul dintre cei mai importanti sustinatori ai privatizarilor pe bursa, a declarat anterior ca printre primele societati strategice ce vor ajunge pe bursa, se afla Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Societatea Nationala a Lignitului Oltenia (SNLO) si unele unitati termoelectrice.
„Consider ca Hidroelectrica si Nuclearelectrica vor fi cele mai pregatite pentru listarea la bursa, dar si Romgaz este pregatit de listare, in privinta interesului de piata si a rezultatelor finale. Incercam sa listam pe bursa si unitati termoelectrice, pentru atragerea de investitii, dar si a SNLO. Nu trebuie sa avem nici o ezitare in a lista sectorul energetic la bursa”, a declarat Vosganian.
„Cea mai pregatita este Hidroelectrica, acolo unde speram sa obtinem un pret foarte bun. Cred ca cea mai buna metoda de privatizare va fi lansarea de oferte publice initiale „, a mai spus ministrul Economiei si Finantelor.
Si alte companii la care statul detine pachete importante de actiuni ar putea sa ajunga in urmatorii ani pe piata de capital. Ministrul Comunicatiilor, Borbely Karoly vrea sa listeze, in aceasta toamna, 10% din actiunile pe care statul le detine la Romtelecom, preferabil pe o bursa externa, masura urmata apoi si de o listare la BVB.
Pe bursa ar putea ajunge si CFR Marfa, despre care ministrul Ludovic Orban crede ca va aduce cel putin 1 miliard de euro, iar intr-una dintre variantele luate in calcul, privatizarea s-ar putea derula tot prin bursa de valori.
Privatizarile pe bursa, o metoda cu doua taisuri
Privatizarile prin intermediul bursei, indiferent de metoda, ascund dincolo de avantajele evidente si multe pericole. Analistii economici spun ca cel mai mare este ca bursa sa fie „inundata” de actiuni, o listare in cascada a mai multor societati, putand duce la o scadere sensibila a valorii de piata a societatilor listate. In plus, in cazul listarii unor pachete majoritare de actiuni, statul s-ar putea trezi in fata unor preluari ostile, iar societatile care le considera „strategice” sa ajunga astfel sub controlul unor investitori cu interese diferite fata de cele ale statului roman.
Un alt pericol este reprezentat de contextul extern, pietele de capital internationale,la care este conectata si cea de la Bucuresti, aflandu-se intr-un puternic regres, pe fondul recesiunii pornita din Statele Unite.
„Perioada de recesiune se anunta mai lunga decat se estima initial. Pe plan international, sute de companii si-au amanat IPO-urile datorita penuriei de investitori, canalizati spre investitii sigure, in special in metalele pretioase”, declara analistul economic Radu Limpede. „Ca sa vii cu oferte de actiuni in piata de capital, in conditiile in care nu ai o cerere anticipata, ar fi o curata nebunie, iar un astfel de demers nu ar face altceva decat sa amane privatizarile intr-o perioada in care guvernul, confruntat cu criza pensiilor, are nevoie de bani ca de aer”, a mai spus analistul.