Firma de brokeraj din Cehia a primit avizul Bursei de Valori Bucuresti pentru a tranzactiona actiuni pe piata romaneasca, la inceputul lunii iunie, fiind prima companie nerezidenta care a primit aprobarea de a incepe tranzactionarea de la distanta pe platforma BVB.
Compania are dreptul sa presteze servicii de investitii financiare conform obiectului de activitate autorizat de Banca Nationala a Cehiei si mentionat in atestatul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Banca a obtinut avizul CNVM la mijlocul lunii februarie 2007.
Wood&Co este o banca independenta de investitii din Europa Centrala si de Est, cu sediul la Praga, si este activa de peste 15 ani. La sfarsitul anului 2005 banca era membra a burselor din Praga, Budapesta, Varsovia, Viena, Xtra Frankfurt si intentiona sa devina membru al burselor din Romania, Bulgaria si Slovenia.
76 de societati de servicii financiare straine au primit, in acest an, atestatul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare de a activa pe piata din Romania. Pe Bursa de Valori Bucuresti activeaza, in prezent, 74 de case de brokeraj autohtone.