Cifra de afaceri a fost de 3,26 milioane lei, in scadere cu 2,1% fata de 2009. Principala cauza a fost scaderea rulajelor pe pietele locale in a doua jumatate a anului, pe fondul tensiunilor din plan politic si a incertitudinilor din sfera macroeconomica care au perturbat apetitul pentru investitii.
In ciuda faptului ca in ultimele luni din 2010 volumul si valoarea tranzactiilor bursiere a intrat pe un trend descrescator, care nu avea cum sa nu se reflecte si in activitatea SSIF Broker, cota de piata a companiei s-a mentinut pe un trend pozitiv. Astfel, la finele anului 2010, SSIF Broker a urcat pe locul al patrulea in clasamentul intermediarilor la BVB pe piata actiunilor si unitatilor de fond, fata de pozitia a 10-a ocupata la finele lui 2009. De asemenea, cota de piata pe acest segment a crescut de la 3,80% in 2009, la 5,47% in 2010.