- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Profitul Vrancart a scazut cu 11% iar afacerile au urcat cu 30% la 9 luni

16 Nov, 12:05 • Redactia DailyBusiness
Producatorul de carton ondulat si hartie igienica Vrancart Adjud (VNC) a afisat un profit net de 4,2 milioane lei (1,24 milioane euro) pentru primele noua luni, in scadere cu 11,16% fata de acelasi interval din 2006, iar afacerile au avansat cu 30,25%, la 61,12 milioane lei (18,1 milioane euro), a anuntat joi compania.
Profitul Vrancart a scazut cu 11% iar afacerile au urcat cu 30% la 9 luni

In primele trei trimestre din 2006, Vrancart a realizat un profit net de 4,73 milioane lei, pe fondul unor afaceri de 46,93 milioane lei.

Vrancart Adjud estimeaza pentru acest an un profit brut de 6,5 milioane lei (1,95 milioane euro), cu 4,8% peste nivelul anului trecut, potrivit NewsIn. Veniturile totale ale companiei sunt asteptate sa atinga in acest an un nivel de 83,9 milioane lei (25 milioane euro), cu 24% mai mult decat veniturile totale din 2006, iar cheltuielile totale sunt previzionate la 77,4 milioane lei (23,2 milioane euro), cu 26% peste cheltuielile din anul trecut. Nivelul investitiilor din acest an este prevazut sa se ridice pana la 31,64 milioane lei (9,5 milioane euro).

Vrancart Adjud SA si-a majorat in acest an capitalul social cu 10% (5,75 milioane lei), pana la 63,22 milioane lei, prin utilizarea rezervelor din 2006 si din anii precedenti.

Vrancart este lider national in productia de hartie igienica si controleaza 12% din piata romaneasca a cartonului ondulat. Compania are un capital social de 63,22 milioane lei, divizat in 632,2 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei. Actionarul majoritar al Vrancart este SIF Banat-Crisana (SIF1), care detine circa 74,7% din actiuni. In actionariatul companiei mai figureaza si clienti nerezidenti ai Citibank, care detin cumulat 5,50% din capitalul social.

Titlurile Vrancart, listate la categoria a II-a a Bursei de Valori Bucuresti, au scazut joi cu 0,61%, la cotatia de 0,163 lei/actiune, ceea ce conduce la o capitalizare de 103,05 milioane lei (29,77 milioane euro).

Urmărește Daily Business pe Google News