- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Rulajul Bursei scade pe fondul deprecierii si mai ample a indicilor

12 Nov, 15:30 • Redactia DailyBusiness
Valoarea schimburilor incheiate luni la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a scazut cu 32%, la 45,6 mil. lei (13,3 mil. euro), pe fondul deprecierii ample a tututor indicilor cu peste 2%.
Rulajul Bursei scade pe fondul deprecierii si mai ample a indicilor

„In sedinta de astazi (n.r.-luni), indicii bursieri au inregistrat scaderi majore, intre 2% si 3%, pe fondul unei lichiditati destul de ridicate raportat la ultima saptamana. In topul deprecierilor de astazi se afla si titlurile Artrom, Excelent sau Transelectrica, companii care au raportat vineri rezultate financiare pe primele noua luni mai nefavorabile. Evolutia era previzibila daca avem in vedere situatia conjuncturala”, a declarat pentru DailyBusiness Daniela Ropota, analist Intercapital Invest.

Cel mai mult a scazut indicele societatilor de investitii financiare, BET-FI, cu 2,95%, urmat de ce indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, care a coborat cu 2,75%.

Indicele compozit al bursei, BET-C, a scazut cu 2,25%, in timp ROTX, indicele calculat dupa evolutiile unor companii listate la bursele din Bucuresti si Viena, s-a depreciat cu 2,13%.

Valoarea cea mai ridicata a tranzactiilor a fost realizata cu titlurile Banca Romana pentru Dezvoltare (BRD), de 7,1 milioane de lei. Acestea s-au ieftinit cu 4,47%, la 23,5 lei/actiune.

Titlurile SIF Oltenia (SIF 5), cu schimburi de 6,9 milioane de lei s-au plasat pe locul 2 in topul celor mai active actiuni din sedinta de luni, s-au depreciat cu 1,99%, la 3,94 lei/actiune

Titlurile SIF Moldova (SIF 2) s-au plasat pe locul 3, cu schimburi de 5,8 milioane de lei. Titlurile SIF 2 s-au ieftinit cu 3,34%, la 3,18 lei/actiune.

Actiunile Bancii Transilvania, cu schimburi de peste 5,1 milioane de lei, au ocupat locul 4 in topul celor mai lichide titluri din sedinta de luni si s-au depreciat cu 0,6%, la 0,83 lei/actiune.

Pe locul 5 in clasamentul celor mai active titluri s-au situat luni actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1), cu schimburi de 4 milioane de lei si o depreciere de 2,78%, pana la 3,15 lei/actiune.

Titlurile SIF Muntenia (SIF4) au ocupat locul 6 in topul celor mai active actiuni din sedinta de luni, cu tranzactii de peste 3,5 milioane lei. Acestea s-au depreciat cu 4,44%, la 2,15 lei/actiune

Actiunile SIF Transilvania (SIF3), pozitionate pe locul 7, s-au depreciat cu 2,75%, pana la 2,12 lei, pe fondul unor schimburi in valoare de 2,5 milioane lei.

Actiunile Transelectrica, situate pe locul 9, au coborat cu 9,21%, la 33,5 lei, dupa ce vineri a anuntat ca a inregistrat pierderi pe T3.

Scaderi semnificative s-au consemnat pe titlurile Broker Cluj si Artrom, de peste 14%, pana la 2,5, respectiv 54,9 lei/actiune.

Urmărește Daily Business pe Google News