Aceasta datorie a rezultat in urma creditului luat de Salconserv de la Bancpost in 2006, potrivit unui anunt transmis miercuri Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
Salconserv este detinuta in proportie de 75,8% de firma Salflom, controlata de Gheorghe Calburean.
Salflom il are ca actionar majoritar pe Gheorghe Calburean care detine 51%, urmat de detinerile Dafora, care se ridica la 27,2%. Dafora Medias este o companie de foraj petrolier si constructii, controlata in proportie de 48,1% de Calburean.
Pentru obtinerea imprumutului, Salconserv va prezenta drept garantii, printre altele, imobilul companiei din Medias si echipamente cu valoarea de piata de 10,25 milioane lei (2,81 milioane euro). Producatorul de preparate din carne are drept codebitor societatea comerciala Dafora.
Societatea Salconserv va mai contracta si o linie de credit reinnoibila, in valoare de 1,5 milioane euro, de la EFG Private Bank pentru capitalul de lucru.
Actionarii Dafora au mai aprobat si contractarea de Dafora alaturi de Salflom a unei linii de credit in valoare de maxim 250.000 euro de la Banca Italo-Romena, la care Dafora va fi codebitoare. Linia de credit va fi garantata cu ipoteca asupra a 3 terenuri aflate in proprietatea societatii.
Valoarea de piata a companiei Salconserv este de 2,4 milioane lei (658.000 euro), la o valoare de tranzactionare a actiunilor de 0,16 lei pe actiune, stabilita in sedinta miercuri.