Vineri, Sanofi-Aventis Europe a anuntat ca a ajuns sa detina aproximativ 96,8% din actiunile Zentiva, controland peste 37,8 milioane de actiuni.
Sanofi-Aventis a primit in 4 februarie autorizatie din partea Comisiei Europene pentru preluarea companiei, dupa ce a convenit sa cedeze unele marci de medicamente. Oferta Sanofi-Aventis a evaluat grupul ceh la aproximativ 1,8 miliarde euro.
Zentiva este al patrulea producator de medicamente generice din Europa, cu afaceri extinse si in Romania, unde a preluat Sicomed SA – actuala Zentiva Romania.