In urma fuziunii, actionarii societatii absorbite, Servicii Constructii Maritime Constanta, vor primi circa 2,76 milioane de actiuni la societatea absorbanta, in valoare nominala de 2,5 lei/actiune, au precizat reprezentantii Santierul Naval Orsova.
Pe primele noua luni ale anului trecut, compania a obtinut un profit net de 7,44 milioane lei (2,22 milioane euro), in crestere cu 26,5% fata de aceeasi perioada a anului 2006 (5,88 milioane lei).
Afacerile Santierului Naval Orsova au avansat cu 17,75%, de la 55,81 milioane lei, in primele trei trimestre din 2006, pana la 65,72 milioane lei (19,58 milioane euro), in intervalul similar al anului trecut.
Compania este specializata in constructia si repararea navelor, lucrari industriale si producerea de piese de schimb pentru nave. Capitalul social al santierului naval este de 21,64 milioane lei, divizat in 8,66 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 2,5 lei.
Principalul actionar al companiei este SIF Transilvania, care controleaza circa 50% din capitalul social al societatii, in vreme ce SIF Oltenia are o participatie de peste 12%, iar mai multi clienti nerezidenti ai Citibank Romania detin cumulat pana la 10%. Titlurile Santierul Naval Orsova (SNO) se tranzactioneaza la a doua categorie a Bursei de Valori Bucuresti (BVB).